13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Sa ne crestem valori!“

„Sa ne crestem valori!“

Managerul de la „GP“ opineaza ca in lupta cu Bucurestiul oltenii ar putea invinge numai daca Universitatea ar redeveni „Oxfordul“ fotbalului românesc.


– Ca manager general al Scolii de Fotbal „Gica Popescu“, sunteti multumit de anul 2006?


– Trebuie facuta o precizare, anume ca indeplinesc aceasta functie de doar sase luni, adica nu pot face o apreciere completa asupra anului 2006. Fara a intra in detalii, as spune doar ca in acest an, la „GP“ ar fi fost loc de mai bine.


– Adica?


– Cum spuneam, sunt doar de sase luni manager general… Si in doar câteva luni nu poti sa schimbi mare lucru. Oricum, pentru 2007 am stabilit un plan de redresare a intregii activitati a Scolii de fotbal „Gica Popescu“.


„Paul Raducan si Alin Dobrotescu, cei mai buni in 2006“


– Cum incheie „GP“, de fapt, anul 2006?


– Cu doua echipe de juniori, cei nascuti in 1991 si 1992, cu sperante de a câstiga campionatul. Este vorba de grupele antrenorilor Paul Raducan si Alin Dobrotescu.


– Din vara acestui an, ati lucrat pe doua fronturi, ca sa zic asa: manager general la „GP“ si director tehnic al echipei Pandurii Târgu Jiu. V-a fost greu?


– Nu. De fapt, am lucrat pe un singur front, ca sa va „plagiez“, cel de la Scoala de Fotbal „GP“. Am fost numit director tehnic la Pandurii, dar n-am stat acolo, la Târgu Jiu, ci mergeam doar la meciuri. Activitatea mea s-a rezumat mai mult la sfaturi prin telefon, eram consultat in anumite probleme tehnice.


„Stoica si Neagoe, in top“


– Doi dintre fostii dumneavoastra elevi, Stefan Stoica si Eugen Neagoe, se numara printre cei mai valorosi antrenori tineri din România. Care este parerea antrenorului emerit Zamfir despre mai tinerii colegi, Neagoe si Stoica, si ce viitor le intrevedeti?


– Ma bucur pentru ei… Ca antrenori, din generatia de aur a Universitatii, in afara de Sorin Cirtu, Mircea Irimescu, Gabi Boldici (la nationala) si Emil Sandoi, ceilalti s-au cam dat la fund, ca sa zic asa. Cum spuneam, ma bucur pentru generatia tânara de antrenori, iar pentru cei doi de la echipele oltene din prima liga, Stefan Stoica si Eugen Neagoe, cât si pentru Emil Sandoi, in mod deosebit.


– Având in vedere contextul in care cei doi, Stoica si Neagoe, au antrenat la Pandurii, respectiv Universitatea, ei trebuie apreciati pentru ca au avut totusi o toamna reusita.


– Da, da… Oricum, ca antrenor trebuie sa fii foarte atent la modul cum gestionezi situatia de la echipa. Numai rezultatele te pot confirma. Momentele bune trebuie sa aiba continuitate. Cum spuneam, m-am bucurat pentru cei doi tineri antrenori ca, printre picaturi, ca sa zic asa, au fost nominalizati in topul antrenorilor noului val.


– Dupa 19 etape insa, cele doua formatii oltene din prima liga nu au scapat definitiv de anumite emotii, Universitatea si Pandurii fiind situate pe locuri modeste…


– Corecta observatia. Pentru Universitatea, având in vedere ca echipa este tânara, este loc de mai bine, adica de mai… sus in clasament. Totodata, sper ca si Pandurii sa mai salte in clasament.


– Cele doua formatii oltene s-au si intarit in aceasta iarna, iar campania de transferari nu s-a incheiat, adica speram intr-un alt retur, mai bun!


– Nu stiu ce sa zic, deoarece si restul echipelor din Liga I s-au intarit si continua sa anunte achizitii.


„Fotbalul din Dolj a scazut“


– Daca ar fi sa analizam situatia actuala a fotbalului din Craiova fata de ceea ce a fost in primii ani de dupa revolutie, ce ati zice?


– Evident, fotbalul din Dolj a scazut. Craiova, care avea atunci doua echipe in prima liga, ambele participante in Cupele Europene, a ajuns in 2005 fara nici o echipa in Divizia A! Plus alte si alte minusuri…


– Care ar fi explicatia, lipsa finantatorilor seriosi?


– Trebuie sa acceptam realitatea, aceea ca Bania, financiar, este sub nivelul Capitalei. Si de aici pleaca toate, inclusiv in fotbal. In aceasta lupta cu echipele din Bucuresti, n-avem decât o singura sansa…


– Care ar fi aceea?


– Sa ne crestem valori! Sa ne bazam pe valorile locale in proportie de 70 la suta. Craiova era un fel de „Oxford“ in ceea ce priveste fotbalul… Trebuie sa redevenim ce am fost. Zona aceasta are potential, are un specific aparte in fotbal si in celelalte sporturi care ar trebui valorificat. Pentru asta sunt insa necesare multe elemente, printre care: infrastructura, finantare, munca s.a.m.d.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS