Vestea cea mai bună a săptămânii trecute a fost creşterea economică. Peste aşteptări. După o majorare a PIB-ului cu 6,6% în trimestrul IV, creşterea produsului intern brut pentru 2007 a totalizat 6%.
Cum privim această ştire? Dacă vrem să o privim neutru, o vom privi aşa: „Creşterea economică a României a încetinit în 2007 faţă de anul 2006, când majorarea PIB-ului a fost de 7,9%“. Dacă vrem să o privim pozitiv, vom spune aşa: „Trimestrul IV al anului 2007 a adus cea mai mare creştere economică a anului, prin cel mai ridicat ritm: 6,6%“. Dacă vrem să o privim negativ, vom spune: „Reaprinderea inflaţiei de la finalul anului 2007 şi deprecierea leului au majorat PIB-ul. Scumpirea bunurilor şi serviciilor, datorată unei inflaţii medii de 1% în fiecare lună din ultimul trimestru, care a condus la scăderea puterii de cumpărare, face PIB-ul mai mare“. Depinde de fiecare dintre dumneavoastră ce variantă alegeţi pentru a interpreta ştirea care sună sec: am crescut cu şase la sută.
O să mă refer însă aici la modul în care a fost interpretată ştirea. De la ce se întâmplă cu leul până la ce s-a întâmplat pe bursă. Am auzit explicaţia, potrivit căreia creşterea economică peste aşteptări, de 6%, în condiţiile în care aşteptările erau de 5,7 – 5,9%, ar fi readus încrederea în leu şi că din această cauză s-a întărit leul. E drept, cu o zi înainte, preţul comunicat de BNR era 3,7617 lei pentru un euro, iar după comunicarea PIB-ului, euro s-a stabilit la 3,7329 lei. E drept că leul s-a întărit apoi până joi, când cursul a fost de 3,6983 lei, dar vineri? Leul a revenit la 3,7376 lei. Păi dacă majorarea economică a insuflat încredere investitorilor, să fi durat doar trei zile?
Eu cred că nu. Eu cred că preţul euro dinainte de comunicarea creşterii economice, 3,7617 lei, este mult mai important. În acea zi, maximul şedinţei a fost de 3,7870 lei, în urma deprecierii leului cu aproape 3% în trei şedinţe consecutive. Iar cine a cumpărat euro cu 3,65 lei în 28 februarie a fost fericit să îl vândă două zile mai târziu, cu profit de peste 2%. Acesta este primul motiv. Un al doilea motiv pentru care cred că nu creşterea economică a întărit leul este o posibilă mână invizibilă. Mâna BNR. Poate mă înşel. Dar am văzut în luna februarie că „piaţa“ a reuşit să ţină preţul euro în banda 3,6 – 3,7 lei. Cu excepţia finalului de lună, când leul a luat-o razna (şi aici îi contrazic pe cei care spun că e vorba doar despre o tendinţă regională, că leul s-a depreciat în ton cu alte valute din regiune), leul a fost în bandă. Doar că leul nu s-a depreciat în ton cu alte valute, ci deprecierea a fost amplificată faţă de alte valute din regiune. Când forintul se deprecia cu jumătate de procent, zlotul cu 0,2%, iar coroana cehească înregistra oscilaţii mici, leul se deprecia de trei până la şase ori mai mult. Nu tonul era acelaşi, ci doar sensul. Deprecierea leului era amplificată. Plusul de amplitudine poate fi justificat prin plusul de vulnerabilitate. Or, ieşirea leului dintr-o bandă predictibilă poate să nu fi convenit BNR. Aşa că punerea aprecierii leului doar pe seama datelor privind creşterea economică poate fi cea mai bună acoperire a unei posibile intervenţii, în care BNR ar vinde euro pentru a aprecia leul. De altfel, este foarte interesantă în acest context evoluţia rezervei valutare a BNR din luna februarie. Ea arată intrări de 1,45 miliarde de euro şi ieşiri de 1,76 de miliarde de euro. Pe ansamblu, rezerva valutară a scăzut cu 311 milioane de euro. Sigur, intrările şi ieşirile reprezintă în parte ceea ce motivează BNR – în cazul intrărilor, venituri din administrarea rezervei internaţionale, iar în cazul ieşirilor, plăţi în contul datoriei externe şi o rată din taxa de membru al Uniunii Europene. Dar ambele coloane au ceva în comun la descrierea operaţiunilor: „altele“. În cazul intrărilor de valută, „altele“ pot ascunde cumpărări de euro pentru a preveni o întărire prea mare a leului. În cazul ieşirilor de valută, „altele“ pot ascunde vânzări de euro pentru a preveni deprecierea leului. Or, volumul mare al intrărilor şi ieşirilor, sau vânzoleala din rezerva BNR din luna februarie, poate ascunde intervenţii ale băncii în ambele sensuri, pentru a menţine cursul în banda de 3,6 – 3,7 lei, atunci când inflaţia este inflamată de măsuri guvernamentale, iar banca nu doreşte gaz suplimentar pentru fochiştii de la guvern.
A mai fost o interpretare, potrivit căreia bursa a fost exaltată de creşterea economică peste estimări. Oare? Ştiţi cât a fost volumul schimburilor la BVB înregistrat pe 4 martie? Cinci milioane de euro. Atât. Păi, astfel se manifestă plusul de încredere în economie? Cu tranzacţii de cinci milioane de euro, în condiţiile în care cumpără cei care consideră că preţul a ajuns suficient de jos, iar potenţialii vânzători, cei care au cumpărat la preţuri semnificativ mai mari, se abţin în a-şi marca pierderile? Eu cred că scumpirea din acea zi este datorată în mare măsură primei categorii şi lipsei celei de-a doua.
Permiteţi-mi să aleg totuşi varianta pe care merg eu atunci când privesc cifra de creştere economică de 6%, înregistrată în 2007. Explicaţia mea este următoarea. Economia a încetinit faţă de 2006. Şi va încetini şi în anul 2008, într-un climat inflaţionist reaprins, cu trei majorări de preţuri la carburanţi în ultima lună şi cu o scumpire semnificativă la gaze în februarie, cu 8,5%. Cu majorări de accize la carburanţi şi la alte produse. Cu plus de inflaţie, care face ca economia să crească în termeni nominali, dar, în termeni reali, să-şi încetinească ritmul de creştere. 6% este bine pentru anul 2007. Dar, fără inflaţia din ultimul trimestru, PIB-ul ar fi crescut semnificativ mai puţin, din simplul fapt că preţurile nu s-ar fi majorat la fel de mult. Doar că inflaţia majorată are încă un efect negativ, pe lângă scăderea puterii de cumpărare. Spirala. Spirala salarii – preţ. Dacă inflaţia a crescut, salariaţii vor cere venituri mai mari. Dacă le primesc, fie scade marja de profit a producătorilor de bunuri şi servicii, fie scumpirea forţei de muncă este transmisă mai departe în majorarea de preţuri, fiind percepută de consumatori. Adică inflaţia naşte inflaţie. Or, dacă în martie 2007 aveam o rată a inflaţiei anualizată de 3,7%, în martie 2008 vom avea o rată a inflaţiei în jur de 8%. Mai mult decât dublu. Care va muşca mai mult decât dublu din puterea de cumpărare. Îmi menţin părerea că trimestrul III 2007 nu va fi depăşit de cele care vor urma, chiar dacă, la nivelul creşterii economice, ritmul de 5,7% a fost inferior celui din trimestrul IV, de 6,6%. Inflaţia a făcut diferenţa.
