… ca prezentul si viitorul sunt mult mai importante decât trecutul. Pe care totusi va trebui sa-l cunoastem cândva fara exagerari, omisiuni sau mistificari. Atunci vom putea distinge fara patima partile lui pozitive, pe care sa le cinstim, si pe cele negative, pe care sa le condamnam. Dar nu trebuie sa facem din trecut un cult, sa-l pomenim zilnic pentru a justifica starea noastra actuala. Oricum, trecutul nu se poate schimba, pe când prezentul si viitorul da. De aceea, dând dovada de pragmatism, trebuie sa apelam la trecut doar atât cât avem nevoie pentru ameliorarea starii prezente si care ne poate folosi in viitor.
S-a facut un pas mare si aproape suficient pentru moment in aceasta directie prin condamnarea comunismului. Unii au spus ca nu era acum momentul; aud asta de 17 ani. Altii sau aceiasi au afirmat ca s-au spus lucruri deja cunoscute. E adevarat, dar s-au spus in mod oficial. (Adevarul nu-l vom afla niciodata; si nici nu vad la ce ne-ar folosi). Poate ca termenul „condamnare“, care ar atrage dupa el necesitatea unor pedepse, nu-i productiv azi. As zice sa consideram o anumita fateta a raportului; aceea a expresiei de smerita pretuire pentru sutele de mii de nevinovati sacrificati in scopul mentinerii la putere a unei camarile. As zice ca trebuie sa ne temperam dorintele legitime de acuzare sau razbunare. Ce-am putea face daca am depista niste vinovati? Sa-i radem in cap, sa-i castram? Eu i-as vedea locuind in Craiovita, la etajul X al unui bloc in care liftul nu functioneaza, apa nu ajunge, cu un venit de trei milioane (300 de lei noi). Este adevarat, asa cum arata studii serioase, ca majoritatea marilor averi postrevolutionare s-au facut de catre fosti securisti si nomenclaturisti; dar s-au facut sub privirea iubitoare a Bunicutei si sub privirile vigilente ai oarbei justitii, deci cu un paravan oficial solid.
Dupa umila mea parere, vechea impartire intre securisto-comunisti si ceilalti nu mai este valabila. Eu as vedea impartirea intre lichele si oameni cinstiti. Lichelele nu mai au o singura culoare partinica. Lichelele stiu ca trebuie sa se organizeze, cautând diverse paravane; un partid politic (ideologia n-are nici o importanta), in cercuri de interese si chiar in cerculete, care se camufleaza in cele mai neasteptate locuri; in parlament, in guvern etc. Toate aceste sunt parti ale ceea ce am putea numi mafia autohtona. Este necesar totusi ca aceste elemente sa fie identificate si eliminate din forurile de decizie de orice fel.
Intrebarea este ce s-ar putea face. Cum in clasa politica actuala nu putem avea incredere si nici speranta ca ea ar putea fi schimbata, singura speranta este coagularea societatii civile, pâna acum amorfa si ineficienta. Avem multi oameni de valoare care, daca nu vor fi aruncati de la balcoane, ar putea contribui cu un embrion pentru realizarea unei opinii publice eficiente. Lucru foarte greu, caci, cu abilitate, preocuparile cetatenilor au fost dirijate spre zone discutabile, cum ar fi chilotii Oanei Zavoranu sau divorturile Bahmutancai. Oamenii simpli au fost influentati de unele emisiuni TV, care promoveaza vulgaritatea, smecheria, false valori si fabrica falsi idoli. Lucru explicabil, dat fiind calitatea si interesele proprietarilor unor canale de televiziune.
Astept opiniile dumneavoastra pe tema care sunt problemele acute ale României de azi si care ar putea fi caile legale si democratice pentru rezolvarea lor. Pe baza observatiilor dumneavoastra, voi putea definitiva propunerile mele.
Ce-o mai fi, om muri si om vedea.
Pâna atunci, va doresc ca lumina curata, calda a Craciunului sa patrunda in sufletele dumneavoastra. Pentru o saptamâna macar sa uitam de uri, de desertaciunile vietii contemporane si sa ne reamintim ca unul dintre principiile fundamentale este iubirea; care, asa cum spunea Dante, pune in miscare astrele.
