La nivel diplomatic, reactiile au fost cele asteptate dupa articolul injurios la adresa românilor publicat, saptamâna trecuta, de ziarul italian „Il Tempo“. Ambasadorul român la Roma a deplâns faptul ca articolul cu pricina s-a folosit de niste intâmplari izolate, pentru a pune pe seama românilor imigranti in Italia toate relele din Peninsula. La rândul sau, ambasadorul Italiei la Bucuresti a declarat, cu tactul cuvenit, ca socoteste incidentul unul „minor“.
Vreau sa sper ca italianul mediu nu ia in serios ideea ca românii sunt un „popor periculos“ si nu considera ca Mafia primeste instructiuni de la Bucuresti. Sau ca România e o tara de criminali. Aceasta nu inseamna ca „locale“ ori nu, opiniile din „Il Tempo“ nu trebuie sa ne puna pe gânduri.
Mai intâi, ca nu e vorba despre un caz izolat sau „,minor“, cum a spus, prevenitor si politicos, ambasadorul italian, dornic sa ne menajeze susceptibilitatile. „Il Tempo“ nu e singurul ziar strain care ne-a prezentat in culori sumbre, dezagreabile. Prin Anglia, avem o reputatie proasta, daca ne luam dupa „Daily Express“, potrivit caruia românii ar sta in cârciuma, fara sa faca nimic altceva, asteptând data de 1 ianuarie 2007, ca sa plece in Marea Britanie. Un tabloid englez (de mare tiraj insa), „The Sun“, e de parere ca in România copiii pot fi violati cu asentimentul parintilor contra unei taxe de 150 de euro. Televiziunile occidentale nu sunt nici ele mai amabile. Recent, CNN a filmat negocierile cu o familie de români dispusa sa-si vânda copiii.
E clar ca in toate aceste cazuri avem de-a face cu „adevaruri“, nu cu „adevarul“. Si ca, in consecinta, suntem indreptatiti sa credem ca imaginea României e denaturata; si nu prin neadevaruri, ci prin izolarea unor aspecte negative din context. Putem nega oare ca „familia Ion“, pe care o descrie „Daily Express“, arata asa cum a descris-o reporterul englez? Bineinteles, nu. Falsul incepe in clipa in care „familia Ion“ e prezentata ca „o familie tipica de români“. Putem tagadui oare ca avem printre noi parinti care-si vând copiii ca pe o marfa oarecare? Bineinteles, nu. Falsul incepe in clipa in care se insinueaza impresia ca la noi cam toti parintii sunt dispusi sa negocieze cu primul pedofil pretul unui viol.
Am impresia ca de aceasta situatie nu e straina o anumita doza de xenofobie. Functioneaza, de asemenea, si niste prejudecati, de genul celei care-i facea pe vechii greci sa considere ca, dincolo de Elada, nu existau decât barbari. Dar cred ca reactia cea mai proasta pe care o putem avea in urma unor relatari negative despre noi e sa le dam cu tifla. Mi se pare mai intelept sa recunoastem: 1) ca printre compatriotii nostri care pleaca in lume exista si hoti, exista si proxeneti, exista si persoane de „cronica neagra“; 2) ca politicienii nostri nu se sinchisesc de perceptiile negative care circula in lume in legatura cu noi; grija lor fiind una singura: sa obtina voturile celor ramasi acasa; 3) ca ticul autoritatilor noastre de a vrea sa rezolve problemele de „imagine“ prin „propaganda“ nu se soldeaza decât cu bani aruncati.
Toate acestea ar trebui sa ne ingrijoreze cu atât mai mult cu cât traim intr-o lume in care niste „adevaruri“ pot influenta decisiv „adevarul“. Si chiar soarta lui.
