Printre fotbalisti se spune ca, o data cu trecerea anilor, un singur lucru nu se uita: tehnica. Bineinteles, daca ea a existat. In rest, totul se topeste: viteza, taria sutului, lovitura de cap… In cazul lui Ovidiu Stinga, calitatile enumerate mai sus au amortit inainte de vreme, nu doar din cauza vârstei, cât mai ales a unui lant de ghinioane crunte.
Totul a inceput in vara lui 1998, la Coupe du Monde. Ovidiu incheiase un sezon fast la PSV Eindhoven. A venit meciul cu Anglia de la Mondialul francez. Se juca la Toulouse, pe o arena careia i se spunea „Micul Wembley“. Ovidiu a fost aruncat in lupta catre mijlocul reprizei secunde. Era 1-1, dupa ce „tricolorii“ condusesera cu 1-0, gol Viorel Moldovan. Englezii veneau peste noi. Ovidiu a primit o minge la mijlocul terenului si a urcat spre careul englez ca sa mai respire un pic defensiva condusa de Gica Popescu. A incercat o rupere de ritm, moment in care genunchiul i-a cedat.
L-am vizitat câteva zile mai târziu la Eindhoven, dupa ce se operase. Oamenii il opreau pe strada sa-l intrebe si sa-i ureze sanatate. Frank Arnesen, managerul lui PSV, il suna de doua ori pe zi. Incet, incet, Ovidiu si-a revenit din punct de vedere medical, dar zilele cu soare de la Salamanca si Eindhoven, nu conteaza ca in Olanda ploua tot timpul, n-aveau sa se mai intoarca vreodata.
Cum spuneam, anii au trecut si pentru olteanul din Tâmburesti, dar darul avut din nastere nu s-a topit. Meciul de la Ploiesti, cu pasa aceea lunga spre Baird, sinonima cu transarea promovarii, ori diagonalele de alaltaieri contra Câmpinei sunt doar ultimele exemple. Dar nu numai pentru aceste lucruri merita aplaudat Ovidiu Stinga. Vara trecuta, el a lasat morile si bicicletele Olandei pentru a se intoarce la Craiova. Sa puna umarul, nu sa priveasca de pe trotuar ca atâtia altii.
Promovarea, nu trebuie sa mai evitati acest cuvânt, i se datoreaza in mare masura. Cât e a antrenorului si cât a fotbalistului cu acelasi nume asta doar el si jucatorii pot spune. Probabil ca, macar in acest moment, procentele cu pricina conteaza prea putin. Important e exemplul acestui baiat cu vorba egala si obraz brazdat de munca, de la care ceilalti componenti ai echipei de azi ar trebui sa fure putin câte putin.
Sâmbata viitoare, când sunt toate sansele ca Universitatea sa revina si matematic in Divizia A, sa nu-l uitati pe Ovidiu Stinga, ghinionistul de la Toulouse!
