Matricea anxietatilor (3)
Spaima de izolare este probabil mai veche decit perioada comunista. Romanii s-au mentinut intotdeauna ca o insula latina intr-o mare slava, cu conduceri turcesti, grecesti, maghiare sau autohtone, dar intotdeauna modernizatorii societatii romanesti au folosit cu abilitate aceasta anxietate a romanilor pentru a crea un mediu favorabil schimbarilor. Spaima de izolare, de excluziune din structurile lumii, sta la baza procentelor ridicate pe care ideea integrarii in NATO si in Uniunea Europeana le obtine de mai bine de un deceniu in Romania. Ideea ca trebuie sa fii integrat in structurile cistigatoare ale competitiei istorice dintre sistemul sovietic si sistemul occidental este foarte bine implantata in spiritul public. Aceasta nu inseamna deloc ca romanii cunosc in detaliu structurile NATO, sau pe cele ale Uniunii Europene, sau ca sint de acord cu actiunile acestor doua institutii. Nivelul de cunoastere privind afacerile europene si cele militare ale NATO este la fel de scazut in Romania ca in orice alta tara din Europa Centrala si de Est. Insa, cind este vorba de actiuni concrete, cum ar fi bombardarea Serbiei in primavara anului 1999 sau razboiul din Irak si Afganistan, romanii se declara impotriva participarii trupelor lor la aceste operatiuni. Aceasta atitudine ambivalenta profunda, generata de spaima de izolare, dar si de o neimplicare structurala, le da batai de cap politicienilor care fac din integrare un punct important pe agenda lor electorala. Ei stiu ca publicul ii va sprijini daca accelereaza integrarea, dar si ca publicul ii va parasi daca dau curs actiunilor generate de aceasta integrare. Una dintre explicatiile necesare pentru negocierile dificile din Romania si Comisia Europeana privind indeplinirea criteriilor de aderare este si aceasta matrice sofisticata a spaimei de izolare versus neimplicare individuala, care marcheaza administratia publica din Romania.
Spaima de imbolnavire marcheaza viata cotidiana intr-un mod care da batai de cap politicienilor si administratorilor. Serviti de un sistem public de sanatate costisitor, ineficient si adinc intirziat din punct de vedere tehnologic, romanii pun frica de boala pe unul din primele locuri ale agendei lor individuale. De zeci de ani, mersul la doctor este asociat cu spaima de boala si cu teama ca nu vor obtine un tratament corespunzator din partea unei caste medicale deteriorate moral de sistemul colectivist. Ca urmare, platile informale (sau celebrul bakshish) sint o norma in sistem. Imediat dupa Revolutie, dezvoltarea sectorului privat in medicina – in special in stomatologie, medicina generala, famacie, ginecologie – a fost foarte bine primita de catre un public oricum inclinat sa plateasca pentru servicii medicale decente. Sistemul public de sanatate din Romania costa in prezent doua miliarde de euro pe an. Iar publicul finanteaza sectorul privat cu peste 400 de milioane de euro pe an, in paralel cu plata celor mai mari taxe din Europa pentru sanatate. Insatisfactia fata de performantele sistemului public este atit de mare incit publicul romanesc este din ce in ce mai inclinat sa aprobe privatizarea acestuia. Cum se intimpla in orice sistem colectivist, nevoia de a avea servicii medicale decente si peste nivelul mediu a impins marile ministere (aparare, cai ferate, justitie, interne etc.) sa creeze propriile unitati spitalicesti, accentuind disiparea resurselor in sistem si confuzia publicului.
Spaima de deficit de competitivitate este o alta caracteristica a publicului din Romania. Rezistenta fata de privatizarea intreprinderilor de stat a fost greu depasita de guvernanti. Abia la patru-cinci ani de la revolutie, procentul publicului care aproba privatizarea l-a depasit consistent pe cel care voia democratie, dar economie etatista. Sindicatele implicate in privatizare au adesea succes in mobilizarea salariatilor impotriva vinzarii companiilor de stat. Ca urmare, multi politicieni din Romania, inclusiv de dreapta, practica un dublu discurs: discursul din fata institutiilor internationale, ferm orientat catre economia de piata, si discursul din fata publicului romanesc, paternalist si protectiv fata de eventualii perdanti ai procesului de privatizare. Cum mass-media transmit ambele discursuri, publicul judeca dubla fata a politicienilor, iar increderea in acestia se mentine la cote scazute. Aceasta este, de fapt, o alta explicatie a faptului ca romanii sint entuziasti in privinta aderarii europene. Oamenii cred ca sint condusi prost, de politicieni ambigui, si ca este de dorit un control din partea Bruxellesului unei gestiuni politice care nu reuseste sa puna ordine in treburile publice.
Spaima de anomie sociala, greve, manifestatii, tulburari de strada a fost, de asemenea, adinc inculcata publicului romanesc. La inceputul lunii aprilie 1990, fortele politice de opozitie si organizatiile civice abia formate au ocupat o piata centrala din Bucuresti (Piata Universitatii), instaurind simbolica „republica a golanilor“ sau un „teritoriu liber de comunism“. Reactia publicului era motivata de faptul ca figurile politice ale zilei erau aceleasi pe care le stia de ani de zile din linia a doua a partidului comunist roman. Puterea a chemat minerii din Valea Jiului, producind astfel un perfect exemplu al principiului de dominatie „divide et impera“. Atitarea unor grupuri sociale impotriva altora a fost mereu folosita pina la guvernarea de dreapta din perioada 1997-2000. Chiriasii care locuiau in casele nationalizate impotriva proprietarilor deposedati prin forta in anii de debut ai socialismului. Salariatii din intreprinderile de stat impotriva privatizatilor, cei care isi asumau libera initiativa intr-un sistem economic inca dominat de stat. Studentii inscrisi la scoli de stat impotriva celor de la particular. Ungurii traitori in Romania impotriva romanilor. Romii impotriva populatiei nerome. Aceste clivaje utilizate politic au accentuat spaima romanilor de anomie sociala si au perpetuat inclinatia spre protectionismul de stat.
