Uitarea si speranta

Duminica, o multime formata din nostalgici s-a inghesuit in cimitirul Ghencea ca sa il aniverseze pe Ceausescu. Fenomenul e destul de pitoresc. Unii uita repede noptile petrecute la cozi, apartamentele inghetate, demolarile. Uita mitingurile cu scandari pina te durea gura. Uita programele teve de doua ceasuri pe zi, alb-negru, in care numai dictatorul aparea color. Uita prea repede frica, Securitatea care pindea pe la colturi, in telefoane, dupa ferestre. Se bagase chiar in paturile noastre. Nu mai reuseam sa fim singuri o clipa. Apoi puzderia de informatori. Se aflau pretutindeni. Nu spuneai nimic si apareai pe un raport ca esti dusmanos, ca spui bancuri cu tovarasu’ si tovarasa. Ca visezi sa emigrezi. Ca te scobesti in nas, ca rigii, ca nu dormi bine, ca ai doi saci de cartofi in pivnita, ca nu iti iubesti vecinii etc.

S-a uitat repede, prea repede, coruptia devastatoare. Totul se trafica, de la slujbe la un kilogram de carne, de la un apartament, la diplome. Benzina se trafica pe sub mina. Pasaport ioc. In cazul in care cereai cumva unul, deveneai suspect. Si dadeai de dracu’ sau de frati-su! Dar si aici, daca plateai cui trebuie, te descurcai. Totul era de vinzare. Era o lume de troc.

Maestrii economiei subterane, negre, aveau de toate. Ei pe de o parte a santului, noi, pe cealalta. Traiam cu totii in lumi izolate si paralele.

Fiecare cu realitatea lui. Si Ceausescu, deasupra, tronind bilbiit si peltic, cu mintile pierdute pe jumatate. O tara intreaga il privea – de sila, de mila – la televizor. Citeam despre fabuloasele sale expeditii peste mari si tari ca pe un roman. Jurnalele erau pline cu peripetiile lui Gatauta la Washington, Paris, Londra. Ca si occidentalii, hehe! Daduse strechea in ei. L-au sustinut tare de tot. Omul nostru se prefacea ca se dueleaza cu Kremlinul, si astia sareau de popou in sus: uite ce curajos e bilbiitul! Si dai cu FMI, cu GATT, cu Banca Mondiala, dai cu clauza natiunii celei mai favorizate. Omul lua toate premiile pentru buna purtare.

Desi se vedea bine ca era un dictator, un caraghios periculos, un neica nimeni. O natie intreaga cazuta sub capriciile unui semianalfabet. Ma indoiesc ca stia toate literele din alfabet, asa cum aratau documentele scrise de mina lui.

Ceausescu a fost maturat de pe scena istoriei. Ne-a lasat plocon Casa Poporului, canalul, citeva orase demolate, o economie care nu produce nimic, rodul ambitiilor lui, produsul de cosmar al viziunilor lui paranoice.

Dar, mai ales, a lasat milioane de vieti stricate. Ii vedem azi citeva milioane de clone, „omul nou“ al preafericitei epoci. Umbla fara sa aiba un rost, incapabile sa se adapteze, sa schimbe ceva, sa traiasca normal. Interesant ca dintre aceste victime nevinovate se recruteaza azi nostalgicii, adulatorii lui Ceausescu. Ei se duc piosi la mormintul lui sa puna o floare. Sa se intilneasca unii cu altii ca niste strigoi prin cimitire. De ce? Sa isi aduca aminte. Sa se asculte halucinatí unii pe altii. Ofteaza. Viseaza cu ochii deschisi ca acele vremuri minunate vor reinvia. Asteapta rabdatori ca intr-o seara, la telejurnal, sa auda muzica solemna de fanfara pe care o stiu bine, si apare, in sfirsit, Ceausescu.

Dintre ei se recruteaza cei care au raspindit zvonul ca dictatorul nici nu a murit. E viu. Ce am vazut noi in imaginile teve sint facaturi. Ceausescu traieste pe undeva si isi pregateste intoarcerea triumfala. Basmul asta circula, bine mersi, prin mahalale, prin sate, prin gari si spitale. L-am auzit in citeva variante. Nu a obosit. Dupa duminica asta, iar va face aripi.

Adevarul este ca multa lume e dezamagita. Traiul e mai greu decit ne asteptam in decembrie ’89. Cosul zilnic de azi, pentru multi, e mai mic decit ratiile de pe vremea lui Ceausescu. Inainte de a fi mai bine insa trebuie sa trecem purgatoriul unei tranzitii, care ,iata, se prelungeste mult prea mult. Dar solutia e in prezent, in viitor si nu in trecut.