Fleacurile de partid si de stat fac istoria mare

„Mai lasa-ma, dom’le, pina la ziua mea prim-ministru, ca nu mori…“, povesteste Radu Vasile, in cartea sa de memorii, ca se milogea de presedintele Constantinescu. „Era o chestiune ca de la profesor la profesor… eu, profesor, Constantinescu, profesor…“, explica sensul cersitului, intr-o emisiune TV, autorul cartii. Sincer vorbind, Milu n-avea cum sa-l lase. Fiindca n-avea cum sa-l uite pe Vasile cind, cu ani in urma, acesta il masurase din cap pina-n picioare spunindu-i ca la peluza: „Hai, ba Milule, tu ai mecla de presedinte?“ Ei, uite, nici Vasile n-a mai avut mecla de premier.

Povestirile lui Radu Vasile ne demonstreaza inca o data ca o sumedenie de fleacuri fac istorie mare. Nu se stie daca nu cumva, peste ani, cind vom fi in NATO, avind si vechime, declaratiile premierului Nastase privind macaralele sau blatistii de pe trenuri nu vor avea o cu totul alta semnificatie. Daca vorbele calde ale presedintelui Iliescu despre imbogatiti nu vor cadea ca nuca-n perete intr-o Romanie capitalista intrata deja in UE.

Citim ca prefectul de Dolj are o avere care lasa de dorit. Un Cielo, un apartament, ia niste farmacii acolo si o viluta in constructie. Fata de Mischie e putin. Mischie a intrat si in turismul local. Mondea nu va aparea niciodata cu farmaciile in harta turistica a judetului, fie si pentru simplul motiv ca strainii n-au dreptul la compensate. Dar prefectul, e posibil, gratie demonstratiei lui Radu Vasile, e posibil, zic, sa ramina in istorie in „contextul Netoiu“, pe vremea cind facea curierat de vorbe intre mai-marele vinurilor de Vrancea si primarul Bulucea. Iata ce povesteste tot Radu Vasile ca i s-a intimplat intr-o zi, cind era decis sa schimbe istoria mare, dar cu un pas mic. „M-am dus, zice poetul Mischiu (alias p.m. Vasile), la Ion Diaconescu acasa, sa-i spun ca voi candida la presedintia partidului. Dar acolo, ce sa vezi, am intilnit un batrinel cumsecade, doamna Jeni m-a luat cu dulceata de la intrare, era acolo si o consiliera, vesnica doamna Minodora Ilie… Mi-am zis:«ce sa-l mai supar si eu pe nea Ion?» Si am ajuns sa jucam table. Si m-a si batut de m-a stins. Venisem sa schimb istoria si s-a ales praful la table…“

Schimbind personajele si vremurile, il vedeti pe Nastase mincind bataie la table de la domnul Iliescu, iar pe doamna Nina primindu-l cu dulceata inca de la usa? Nu. Dar vorbele de duh cu „obraznicul“ ala mic si „infatuat“ vor ramine in constiinta electoratului si dupa Praga. Dar faptele ce merita sa intre in constiinta neamului, indiferent de inaltimea personajului care le-a produs, vor ramine, ca ne place sau nu. Vor ramine palmierii lui Agathon, dar si mistretii care i-au facut varza. Peste timpuri vor ramine si Piturca impreuna cu Pinalti, judecindu-se pe un miliard de lei. Va ramine si parlamentarul Florescu, care si-a luat trei luni concediu pentru ca va deveni bunic in America. Cronicile vor retine amanuntul ca a plecat dintr-o Romanie neintegrata si la revenire a gasit-o in NATO.