Europa dupa 11 septembrie

Pe masura ce ma gandesc mai mult, cred tot mai mult ca se poate vorbi nu numai despre o „America de dupa 11 septembrie“, ci si de o „Europa de dupa 11 septembrie“. Caci daca, pana acum, in ciuda tuturor progreselor facute in directia solidarizarii, Europa a ramas, psihologic, un „arhipelag“, in prezent exista ceva nou, care leaga „insulele“. Instinct de aparare sa-i spun?

La urma urmei, de ce nu? Am fost si am ramas convins ca razboiul impotriva terorismului nu e un razboi religios. Termenul „cruciada“, folosit initial de Bush si de alti oficiali occidentali, n-a fost decat o expresie nefericita. Nici o clipa reactiile de dupa 11 septembrie n-au oferit vreun temei serios pentru a crede intr-o „cruciada“ impotriva Islamului. Dimpotriva, si administratia Bush, si liderii europeni au facut eforturi evidente pentru a le da celor ce jura pe Coran convingerea ca nu se afla in conflict cu Biblia. Ma tem, insa, ca intr-o parte a lumii musulmane exista tendinta de a vedea in razboiul cu terorismul altceva decat este. Nu ma gandesc, neaparat, la bin Laden si la adeptii lui bin Laden care agita continuu teza ca razboiul din Afganistan ar fi purtat de „necredinciosi“ contra „credinciosilor“. Ma gandesc la sondajele facute in diverse tari europene printre musulmanii stabiliti in aceste tari. Multi au condamnat actele teroriste de la 11 septembrie, dar au condamnat si riposta americana. Or, ce se poate deduce de aici? Ca, undeva in subteranele psihologiei unei parti a populatiei de pe Terra, razboiul actual e perceput, totusi, ca razboi religios. As risca formula „razboi religios unilateral“ daca ar fi posibila o confruntare in care numai una din tabere e vizitata de zei.

E imposibil ca liderii europeni sa nu fie din ce in ce mai preocupati de complexitatea urmarilor actelor teroriste de la 11 septembrie. Nu numai aeroporturile, nu numai sediile ambasadelor sunt in pericol acum. In pericol sunt toate valorile pe care se bazeaza progresul. Dintr-un Afganistan aruncat de talibani in Evul Mediu, si chiar mai rau, ori din alte locuri unde au gasit gazduire, teroristii au detonat samanta bolnava a haosului. Zborul cu avionul a ajuns o problema. Cine poate evita sa-l mai foloseasca. In America se intinde, se pare, o stare maladiva de teama obsedanta, gata sa intre in panica la primul accident. Ceva din duhul mccarthysmului renaste. Doar ca in locul comunistilor sunt cautati arabii care ar putea avea legaturi cu teroristii. Dar si in afara Americii lumea civilizata incepe sa inteleaga din ce in ce mai bine ca terorismul e ca o boala necunoscuta, cu remedii incerte. Aceasta boala a „infectat“, probabil, si banci, si zone politice, si industrii, si alte activitati, nu s-a marginit la retelele oculte. Si cu cat „infectia“ e mai insidioasa cu atat mai mare e dificultatea de a lupta impotriva ei. Or, toate acestea, cred, nu pot sa nu stimuleze in Europa un reflex de aparare.

Daca nu suna prost o asemenea afirmatie, as spune ca tragedia de la 11 septembrie a avut si partea ei buna. Lumea traia intr-un fel de inconstienta euforica, uimita de progresele tehnologice, fara sa aiba vreo teama ca Internetul poate coexista cu pestera. Prabusirea celor doi „gemeni“ ne-a adus, brutal, la realitate. Barbarie exista si in secolul XXI! Mai mult: barbaria se poate servi de performantele civilizatiei spre a o lovi cat mai eficient. N-as zice ca e foarte confortabila luciditatea impusa lumii de atacurile teroriste de la 11 septembrie, dar, practic, multe nu vor mai fi ca inainte.

Inclusiv Europa. E in logica lucrurilor, am impresia, ca discutiile vechi despre „ce este Europa?“ sa fie depasite acum. Alta intrebare capata importanta: „ce poate face Europa?“. De aici, drumul duce spre o nostalgie a solidaritatii determinata de un instinct de aparare. Si, oricat s-ar feri sa dea o tenta religioasa unitatii pe care si-o doreste, Europa nu poate neglija faptul ca, dupa aventura sa filosofica din Grecia si dupa cea militara din Roma antica, ea s-a nascut pe cruce. E firesc, deci, ca in fata unui necunoscut plin de angoase sa se diminueze vanitatile locale si reticentele.

Daca judecata mea e corecta, cred ca putem conta mai mult decat inainte pe sansele integrarii noastre.