În timp ce soarele apune în estul Munţilor Ghati de Vest, pe un deal aflat în apropiere de sat, Ravi şi Shareef fumează în tăcere. Aroma de marijuana le învăluie glasul şi le umple ochii de melancolie, în timp ce aerul înţepător de munte îi face să îşi strângă mai mult şalurile de lână. Altă zi se apropie de final. A venit timpul să se întoarcă acasă, înainte ca umbrele nopţii să acopere complet tribul Toda, însă, mai ales, înainte de a începe un nou episod din „Nilavilakku“, una dintre cele mai populare telenovele indiene.
Ravi are 28 de ani şi de aproape 20 de ani este căsătorit cu Latha. Până în urmă cu câteva zile, viaţa lor se desfăşura după ritmuri ancestrale, iar odată cu lăsarea întunericului doar flacăra lumânărilor le lumina casa. De câteva luni însă, a apărut o noutate care riscă să le dea peste cap viaţa lor cotidiană, până mai ieri atât de simplă. Guvernul statului Tamil Nadu din India, înainte de alegeri, în încercarea de a aduna cât mai multe voturi, a dăruit câte un televizor fiecărui sat. Casa lui Ravi a fost singura dotată cu o antenă parabolică şi a devenit în scurt timp un punct de întâlnire pentru toţi oamenii din sat. Băştinaşii din Toda, recunoscut drept unul dintre cele „şase triburi primitive“ din Tamil Nadu, locuiesc de sute sau chiar mii de ani în Blu Mountains, în districtul Nilgiri Hills. Viaţa lor a rămas neschimbată, rezistând în faţa oricăror regate, imperii şi revolte. Însă, cum vor reacţiona şi cum se va schimba viaţa lor, atât de strâns legată de natură, acum că revoluţia mediatică a ajuns chiar şi aici?
Înapoi la origini
Peisajul care se întinde de-a lungul singurei străzi care face legătura între Coimbatore şi Udhagamandalam, cunoscută sub numele de Ooty, este o succesiune de păduri virgine, care fac loc pâlcurilor de eucalipt şi unor verzi plantaţii de ceai. Din când în când, liniştea mormântală din această zonă este deranjată de camioane pline de mărfuri şi de oameni sau de maşini de teren, care se avântă în depăşiri în curbă, în timp ce motocicletele care coboară încetinesc pentru a le evita. După câteva serpentine prin acest peisaj de munte, la orizont apare Ooty, vechea „capitală de vară“ a Raj-ului britanic. Iar din acest oraş, printre pieţele de mirodenii şi haine vechi, între mici pungaşi, cizmari, care pentru câteva rupii sunt capabili să repare şi cei mai distruşi pantofi, poţi găsi un ghid capabil să organizeze un trekking pentru a vizita rezervaţia naturală Nilgiri Hills, unde, în afară de băştinaşii Toda, mai trăiesc alte cinci triburi. Unul dintre cei mai cunoscuşi ghizi este Shareef, un bărbat la 50 de ani, al cărui chip oglindeşte experienţele la care l-a supus viaţa. „Sunt ghid de la 20 de ani. Pe vremuri, pe aici veneau doar hipioţii. Acum dai de tot soiul de oameni“, povesteşte Shareef cu o voce de piatră. După aproape o zi de mers printre dealuri şi lacuri, apar primele sate Toda. În realitate, sunt nuclee de trei patru case, în fiecare sat locuind în jur de 15 persoane. Multe dintre acestea stau în tradiţionalele case cu pereţi din lemn şi noroi şi cu acoperiş din bambus. Băştinaşii Toda trăiesc din roadele pământurilor, dar şi din creşterea bizonilor, consideraţi sacri, mai ales că întruchipează divinitatea lor protectoare. „Viaţa băştinaşilor Toda este foarte asemănătoare cu cea a bizonilor. Şi ei mănâncă de cinci ori pe zi şi sunt vegetarieni“, a explicat Shareef.
Şi a început revoluţia
Bărbaţii Toda sunt înalţi şi zvelţi, la fel ca şi femeile care au un păr negru şi lung, pe care nu îl tund aproape niciodată. În trecut, şi bărbaţii aveau părul lung şi barbă, însă, în ultimii ani, influenţa oraşului a început să se resimtă. „Până acum un an, nu aveam nici curent. Ziua lucram pe câmp, iar seara stăteam în casă şi cântam, transpunând pe muzică poveştile din satele vecine, acesta fiind modul tradiţional în care făceam schimb de informaţii. Ca să aflăm ce se întâmpla la noi în ţară, citeam ziarele, însă acum s-a schimbat tot. Avem şi noi televizor“, a explicat Ravi, care locuieşte în acest stat de când s-a născut şi a învăţat la şcoala catolică din Ooty. Televiziunea, care şi-a făcut apariţia în această zonă în mai 2009, nu era complet necunoscută băştinaşilor. „Înainte, dacă doream să ne uităm la televizor, trebuia să coborâm la Ooty. Eu mă duceam doar să urmăresc naţionala de cricket şi meciurile din Premier League. Îmi place la nebunie fotbalul“, povesteşte Ravi. În opinia lui Shareef, situaţia se schimbă mult prea repede: „Lumea prezentată la televizor are puţin de-a face cu viaţa păstorilor, care sunt influenţaţi să îşi dorească lucruri pe care nu le cunosc şi de care nu au nici măcar nevoie. În urmă cu doar câteva luni, aceşti oameni nu ştiau nici măcar ce e ăla un deodorant, iar acum una dintre femei mi-a cerut să îi cumpăr unul. Mi-a zis că vrea să facă şi ea cum a văzut în reclame“, povesteşte ghidul. Când „Nilavilakku“ se apropie de final, Ravi şi Shareef se ridică înainte de generic, pentru a evita discuţiile interminabile care apar între femei. „Uneori se ceartă, îşi petrec serile vorbind despre personajele din telenovelă. Eu am încercat să le explic că totul e ficţiune, însă nu vor să mă asculte. În fond, oricum lor le place să vorbească“, spune Shareef. Ravi, în schimb, se abţine. „Nu ştiu ce să mai cred. Mie îmi place fotbalul, mă uit la Premier League, în rest nu mă interesează nimic. Pe copii însă nu îi las să se uite, nu cred că le face bine“, explică el zâmbind.
