Jocul de smarald
de Ioan Petru Culianu
Traducere de Agop Bezerian
Colecţia „Biblioteca Ioan Petru Culianu“
Carte complexă a Renaşterii toscane, roman poliţist, magic şi ezoteric, împletind cunoaşterea secolului al XV-lea italian cu legenda, filosofia protagoniştilor cu credinţele lor, descrierea practicilor magice, astrologice sau geomantice cu ficţiunea, într-un text incitant, sclipitor şi ironic, „Jocul de smarald“ propune o aventură a minţii, precum şi a memoriei şi a distorsiunilor ei, la fel de palpitantă ca şi aventurile personajelor – antrenate în teorii conspiraţioniste şi în descifrarea planurilor unor societăţi secrete perpetuate poate, subteran, până în zilele noastre.
„Am scris un roman istorico-detectivistic cu o intrigă, cred, în mod special captivantă, având în vedere că se bazează pe un şir de crime constituite într-o secvenţă astrologică, toate legate de tabloul lui Sandro Botticelli, «Primavara»…“, a spus Ioan Petru Culianu.
Ioan Petru Culianu a scris romanul „The Emerald Game“ în limba engleză, în vara-toamna 1987, cu colaborarea lui H.S. Wiesner. Traducerea românească s-a făcut după originalul inedit aflat în arhiva familiei.
Cartea lui Culianu este, în fapt, o punte între romanul lui Eco şi cel al mult mai popularului Dan Brown. În legătură cu autorul american, Culianu a folosit şi el o reţetă cu priză la public: un etern student britanic soseşte la Florenţa, în vremuri de restrişte, pentru a-şi reîntâlni un vechi prieten. Însă, acesta din urmă moare chiar în ziua sosirii lui, ucis în chip misterios. Pe acelaşi calapod, urmează o serie de crime în care victimele sunt asasinate în ziua care corespunde planetelor ce le guvernează soarta. Toate aceste crime se vădesc în relaţie foarte strânsă cu tabloul lui Sandro Botticelli, „La Primavera“. Pânza ascunde un secret monstruos care ameninţă integritatea mai-marilor cetăţii, hotărâţi s-o distrugă.
De la Eco, Culianu a introdus în romanul său exact acele pasaje (răspândite pe zeci de pagini) care fac lectura greoaie pentru un public nespecializat, neavizat. Avem de-a face cu ample analize astrologice, dialoguri filosofice unde figura lui Platon apare ca laitmotiv şi vaste descrieri ale proceselor alchimice.
Naratorul este, de departe, cel mai important personaj al romanului, cititorul simţindu-se de la început până la sfârşit adevăratul confesor al acestuia. Şi, totuşi, se desprinde o figură proeminentă, cea a doctorului d’Altavilla, caracterizat de o logică imbatabilă, înzestrat cu o uşurinţă uimitoare de a mânui spada şi cu o ţinută pe măsură, amintind parcă de călugărul-detectiv din „Numele Trandafirului“.
Deşi uneori greu de urmărit, „Jocul de smarald“ este o provocare pentru cei pasionaţi de mistere, ezoterism, magie sau alchimie. Intriga e palpitantă, iar referirile la astrologie, savuroase. Aflat la întretăierea genului kitsch şi a lucrărilor erudite, romanul lui Ioan Petru Culianu reafirmă cu tărie încrederea în valoarea personalităţii umane.
