21.7 C
Craiova
luni, 27 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinTaormina, un muzeu în aer liber

Taormina, un muzeu în aer liber

Din primul moment în care ajungeţi în Taormina veţi simţi atmosfera magică, legendară, ce încântă de atâţia ani vizitatorii care se hotărăsc să pună piciorul pe aceste meleaguri. Situată în Sicilia şi adăpostită de Munţii Tauro, Taormina domină două golfuri imense şi stă faţă în faţă cu Muntele Etna, cel mai înalt vulcan activ al Europei, oferindu-le vizitatorilor o privelişte memorabilă asupra Mării Mediterane.

Taormina pare să fi fost creată pentru a fi o staţiune turistică, datorită poziţiei favorabile, climei blânde şi atmosferei magice. În prezent, vizitatorii încă găsesc vestigii ale vremurilor de aur ale Taorminei: Teatrul Grecesc, Arenele Romane, Catedrala San Nicola, ce datează din secolul al XIII-lea, Palazzo Corvaja – din secolul al XIV-lea, grădinile publice, Badia Vecchia şi multe altele. Turiştii nu se vor plictisi aici, pentru că sunt foarte multe locuri care merită văzute: nu doar monumente, locuri pitoreşti sau muzee, ci şi plaje extraordinar de frumoase..

Poarta Messina şi Poarta Catania

În vremurile de demult, Taormina era protejată de un sistem de ziduri fortificate, care începea din nord, spre Messina, continua spre nord-est şi se termina în partea de vest, înspre Catania. Vestigiile acestor ziduri sunt şi astăzi vizibile nu doar în centru, ci şi în cele două capete ale oraşului: unul străjuit de Poarta Messina, celălalt de Poarta Catania. Prima a fost inaugurată în anul 1808 de Ferdinand IV de Burbon şi restaurată la începutul secolului al XIX-lea. Poarta Catania a avut altă soartă, fiind supusă multor modificări şi restaurări, ultimele fiind făcute în anul 1440.

Mănăstirea San Domenico

Această mănăstire dominicană, transformată între timp în Hotelul San Domenico, este a treia construită în Taormina. Originile şi povestea acestui locaş se leagă de Damiano Rosso, un descendent al familiei Altavilla, care după ce s-a călugărit în anul 1430 şi-a donat toată averea unui ordin dominican. Casa acestuia a fost transformată în Mănăstirea Dominicană din Taormina. Castelul San Domenico a fost prima cetate existentă în aceste locuri în Evul Mediu. Câteva sute de ani mai târziu, proprietatea a fost înapoiată urmaşilor lui Damiano Rosso, care au transformat castelul în hotel.

Teatrul roman

Teatrul roman (foto) din Taormina este al doilea ca mărime din Sicilia, după cel din Siracuza, având o lăţime de 50 de metri, o lungime de 120 de metri şi o înălţime de 20 de metri. Există nenumărate dispute cu privire la originea teatrului, căci aici există o serie de elemente atât greceşti, cât şi romane, ceea ce face dificilă identificarea unei origini sigure a acestui monument. Nu se cunoaşte exact nici când a fost construită această arenă. Cei care cred că teatrul a fost clădit de greci spun că ar data din secolul III î.d.Hr., când Hiero era despot în Siracuza. Dar, datorită caracteristicilor structurale ale teatrului, există voci care spun că arena a fost construită de romani pentru greci, ceea ce ar explica inscripţiile în limba greacă existente în interior. În prezent, vechiul teatru este una dintre cele mai importante atracţii turistice din Taormina, mai ales că încă este folosit, căci în fiecare vară aici se organizează Festivalul internaţional de artă „Taormina Art“, ce găzduieşte spectacole de teatru, balet, concerte şi proiecţii cinematografice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS