16.7 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn primar vrea să transforme o carieră minieră în obiectiv turistic

Un primar vrea să transforme o carieră minieră în obiectiv turistic


Un primar din Gorj vrea să transforme o carieră minieră în obiectiv turistic.

Este vorba de primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, care și-a propus să preia fostele subunități miniere ale Complexului Energetic Oltenia. Acestea sunt inactive. Se dorește valorificarea turistică a carierei miniere și construirea de parcuri fotovoltaice. „O delegație de la CEO a fost prezentă in localitate pentru a stabili strategia de refacerea ecosistemului din zonele rămase ca urmare a finalizării activității miniere ( nivelare si redare în circuitul agricol a terenurilor afectate), si deschiderea carierei miniere în perimetrul cu licență. Vorbim de acelas subiect abordat mereu de mine în toate discutiile pe care le-am avut cu CEO si vă informez că de data aceasta am simtit implicare , deschidere si responsabilitate din partea CEO , repartizându-se si sumele necesare în ultima sedintă de directorat ,zona noastră fiind cu potential. Am discutat si variante de a preda primăriei parte din perimetrele miniere , cu scopul de a transforma zona în obiectiv turistic, iar pe anumite amplasamente să realizăm parcuri fotovoltaice.”, conform primarului Liviu Cotojman.

Plan de închidere a carierelor miniere

Este de amintit că la nivelul Complexului Energetic Oltenia este aprobat de 3 ani un Plan de restructurare și decarbonare. Planul are avizul Comisiei Europene care a acceptat ca societatea să primească ajutoare de stat pentru plata certificatelor de CO2. În schimbul ajutorului financiar Complexul Energetic Oltenia s-a obligat să se restructureze. Planul de restructurare propune închiderea de grupuri energetice și cariere miniere și reducerea numărului de salariați. De asemenea, se propune construirea a două grupuri pe gaze naturale la Termocentralele Turceni și Ișalnița. Planul de restructurare prevede și construirea a 8 parcuri fotovoltaice în județele Gorj și Dolj. Complexul Energetic Oltenia a selectat deja trei parteneri pentru implementarea investițiilor. Este vorba de OMW Petrom, ALRO și Tinmar Energy. În urma închiderii carierelor miniere vor rămâne foarte multe terenuri pe care primăriile vor să le preia și să le administreze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS