14.5 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal "Operissima - Visul unei nopți de vară pe străzile Craiovei"

„Operissima – Visul unei nopți de vară pe străzile Craiovei”

Opera Româna Craiova aduce în perioada 13 -17 august în cartierele Băniei „Operissima – Visul unei nopți de vară pe străzile Craiovei”, în cadrul stagiunii estivale a instituției de cultură.
Mutarea stagiunii estivale a Operei Române Craiova în stradă s-a născut din dorința de a-i conferii operei popularitatea de care se bucura în secolul trecut, când era considerată o artă a maselor.
Operissima aduce în fața craiovenilor cele mai reprezentative momente din repertoriul ultimilor ani.
Maestrul Alexandru Iosub va dirija un program variat şi captivant prin alăturarea unor „şlagăre” din creaţii de Verdi, Rossini, Puccini, Kalman. Canțonete, zarzuele, precum și secvenţe orchestrale din lucrări scenice vor alterna cu arii de mare impact din repertoriul liric, momente spumoase din operete, coruri celebre sau numere captivante de balet.
Soliștilor Operei Române Craiova li se vor alătura și doi balerini ai Operei Naționale Române Timișoara, Alina Mihai și Alin  Radu.
„Visul unui nopți de vară“ va prinde contur după următorul program:
Miercuri, 13 august, de la ora 21.00, în Cartierul Craiovița Nouă (strada George Enescu, lângă Poștă).
Joi, 14 august, în Cartierul Valea Roșie (strada Împăratul Traian, lângă biserică;
Vineri, 15 august, în Brazda lui Novac (parcarea dintre blocurile G5 și WIN);
Sâmbătă, 16 august, în Rovine (parcul situat pe strada Nicolae Iorga);
Duminică, 17 august, în Cartierul 1 Mai (loc de joacă, punct Trafo, în spatele hipermarketului Carrefour).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS