26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCum era să fii elev la Colegiul „Carol I”, în urmă cu 50 de ani

Cum era să fii elev la Colegiul „Carol I”, în urmă cu 50 de ani

\n

Cum era admiterea la Colegiul Național „Carol I“, în urmă cu 50 de ani, când se numea Liceul „Nicolae Bălcescu“, care era sistemul de notare, dar mai ales cum erau profesorii sunt aspecte pe care le-au readus în actualitate cei care au stat pe băncile acestei unități de învățământ în perioada 1960-1964. Absolvenții acestei promoții s-au reunit sâmbătă pentru a marca o jumătate de secol de la absolvirea liceului, având alături și doi dintre dascălii care le-au îndrumat pașii.

În 1960, 180 de elevi intrau pentru prima dată pe porțile Liceului „Nicolae Bălcescu“ din Craiova pentru a învăța carte. Admiterea se făcea pe bază de concurs cu examen scris. Emoțiile acelui moment au fost retrăite și sâmbătă de o parte din cei care și-au dorit să revadă școala unde s-au format pentru cariera pe care aveau să o urmeze cu succes mai târziu și care azi le asigură pensia. „Se dădea examen scris la română și la matematică. Îmi aduc aminte că am obținut 7,83. Nu am fost nici printre primii, dar nici printre ultimii. Atunci se făcea carte și la țară. Eu veneam de la o școală din județ și am reușit să fiu admis la Liceul «Nicolae Bălcescu», cel mai bine cotat la vremea respectivă“, a povestit Luchian Mitran, unul dintre absolvenți.

Nota 10 era doar pentru cei de excepție

Odată admiși la liceu, elevii nu puteau spune că vor răsufla ușurați, pentru că sistemul de notare era unul riguros, după cum susțin chiar profesorii din acea perioadă. Viorica Hinoveanu a fost profesor de fizică al promoției 1960-1964 și își aduce aminte și azi că în cataloage erau foare puține note de 10. A revenit să-i revadă pe cei cărora le-a îndrumat pașii așa cum a știut mai bine. „Ei deveneau elevi de liceu după clasa a VII-a și dădeau un examen cu probe scrise pentru admitere. Perioada liceului era una destul de riguroasă. Nota 10 se dădea doar elevilor de excepție. Erau corigenți mai mulți decât acum, dar acesta nu este un aspect negativ pentru că toți care au absolvit studiile acestui liceu au avut apoi cariere frumoase“, a declarat dascălul.

Nu pot uita rigorile acelei perioadei

Majoritatea celor care au absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Craiova au urmat apoi studii superioare, la facultățile din București, și au făcut carieră în diverse domenii. „Au fost 180 de elevi în generația respectivă, iar după terminarea liceului au urmat studii superioare și toți au ajuns ingineri, doctori, profesori, ingineri agronomi, economiști. După liceu eu am urmat Energetica la București și apoi m-am ocupat de sistemul energetic din această parte a țării, cu tot ce a însemnat proiectare și punere în aplicare“, a povestit Aurel Dincă, unul dintre absolvenți. Au rămas însă cu amintirea rigorilor din timpul liceului. „Am terminat liceul la clasa de uman, am urmat Școala de Ofițeri și Facultatea de Drept și am ieșit la pensie cu gradul de general. Dar nu pot uita perioada liceului. Era director Nicolae Andrei și era un regim strict în școală, poate prea strict, atât în școală, cât și după terminarea orelor. Nu puteai să te prezinți fără uniformă și număr matricol. Nu aveai voie să te plimbi pe strada Unirii decât cu familia, și la film aveai voie tot cu familia. Eram tunși zero, abia în clasa a XI-a, pentru tabloul de absolvire, în cea de-a doua parte a anului școlar primeam voie să adoptăm și noi alt stil“, a povestestit absolventul Luchian Militaru.
Și doamnele își aduc aminte de rigorile de atunci. „Ca și aspecte pozitive pot spune că eram foarte uniți și dornici să învățăm și asta ne-a prins bine tuturor. Negativ mi se pare faptul că regimul intern al școlii era prea dur, de exemplu băieții trebuia să fie tunși zero“, a declarat Marcela Radu, absolventă a promoției 1964.

Au răspuns la chemarea profesorului

Toate amintirile legate de perioada liceului au fost depănate în cabinetul de fizică al Colegiului Național „Carol I“ de azi. În această sală s-au reunit absolvenții promoției 1964. Reuniunea a fost organizată la chemarea unuia dintre dascălii acestei generații, profesorul de matematică Vasile Săseanu. „M-am întâlnit cu unul dintre elevii acestei promoții, Aurel Dincă, și i-am zis: „Voi nu v-ați întâlnit nici la 30, nici la 40 de ani. Dacă nici la 50 de ani de la terminarea studiilor nu organizați nimic, vă scad media la purtare“, a spus dascălul. S-au revăzut numai 26 dintre absolvenții de acum 50 de ani ai Liceului „Nicolae Bălcescu“ din Craiova, de la diverse clase. Se știau însă de parcă ar fi fost toți din aceeași clasă. „Ne știm pentru că am fost foarte uniți. Comunicam și ne ajutam foarte mult, indiferent de clasa la care eram“, a spus absolventul Aurel Dincă. Pentru a-și reaminti și mai bine perioada liceului, au fost aduse și tablourile cu fotografiile de la absolvire, făcute de fiecare clasă în parte. A fost astfel un prilej pentru cei prezenți de a revedea întreaga promoție. După acest moment, absolvenții s-au despărțit cu o promisiune făcută și cadrului didactic care i-a reunit, aceea de a se reîntâlni în fiecare an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS