15.1 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalArgeş: Bărbatul acuzat că a ucis şi tranşat o femeie şi-a recunoscut fapta

Argeş: Bărbatul acuzat că a ucis şi tranşat o femeie şi-a recunoscut fapta

Un bărbat de 37 de ani din oraşul argeşean Topoloveni, eliberat din penitenciar în luna aprilie, unde a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru viol, a fost reţinut, în noaptea de miercuri spre joi, ca principal suspect în cazul uciderii femeii al cărei cadavru secţionat a fost găsit în râul Argeş. Bărbatul şi-a recunoscut faptele, dezvăluind mobilul omorului şi împrejurările în care a comis crima.
Florin Mînzăraru, bărbatul suspectat că, în noaptea de 24 spre 25 mai, a violat, ucis şi tranşat o femeie pe care a luat-o cu maşina la ocazie, şi-a recunoscut faptele, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
Bărbatul a plâns în faţa poliţiştilor şi procurorilor, cărora le-a spus că regretă ce a făcut.
Mînzăraru a descris împrejurările în care a comis crima. El a precizat că a tranşat cadavrul în cada apartamentului său din oraşul argeşean Topoloveni.
Iniţial, Mînzăraru a refuzat să-şi recunoască fapta, însă acesta a cedat în timp ce, de faţă cu el, anchetatorii îi percheziţionau locuinţa din localitatea argeşeană Leordeni.
Apartamentul din Topoloveni a fost sigilat de către anchetatori, urmând să fie, de asemenea, percheziţionat.
Florin Mînzăraru va fi adus la Bucureşti, pentru a fi prezentat instanţei Tribunalului Capitalei, cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS