28.3 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Au prejudiciat statul cu peste un milion două sute mii euro

Mehedinţi: Au prejudiciat statul cu peste un milion două sute mii euro

Trei administratori ai unor societăţi comerciale din localităţile mehedinţene Strehaia şi Şimian au fost reţinuţi astăzi pentru că au prejudiciat bugetul statului cu peste un milion două sute mii euro. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi i-au reţinut pentru 24 de ore pe cei trei administraori. Aceştia, în perioada 2009 – 2012, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţilor, cheltuieli fictive cu mărfuri şi servicii de la societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, Timişoara şi Bihor, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor către bugetul de stat, reprezentând TVA şi impozit pe profit şi au creat un prejudiciu total în valoare de peste 1.200.000 de euro.

Persoanele reţinute se află în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de poliţie Judeţean Mehedinţi, urmând ca mâine, 16 aprilie, să fie prezentate în faţa magistraţilor Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cu propunerea de arestare preventivă.


Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS