Despre ţărani

Unu la sută dintre copiii ţăranilor din România urmează cursurile universitare, ceilalţi rămân la coada vacii sau termină cu greu ciclul primar şi o parte din ei, liceul. Cei mai norocoşi ajung slujbaşi mărunţi prin oraşe, visând o viaţă să-şi cumpere o garsonieră. Sâmbătă ei intră la sat, prin uliţele desfundate, în case fără apă curentă, fără baie şi cu closetul în fundul curţii. Copiii ţăranilor, ei, fiii acelora care l-au dat pe Eminescu şi pe Brâncuşi, pe Sorescu şi pe Tudor Gheorghe şi pe dumneavoastră care i-aţi uitat, dumneavoastră care îi vedeţi numai în prag de alegeri.
Suntem un mare imperiu cultural ţărănesc. Minunile de arhitectură rurală, casele, porţile, crucile, ţesăturile şi muzica, baladele şi doinele şi credinţa cea fără de sfârşit, toate vin din satul românesc, atât de chinuit în ultima jumătate de secol, atât de împovărat, dar atât de nobil sufleteşte, atât de fără de moarte.
M-am gândit eu aşa văzând la televizor recent grupuri de politicieni, vizitând aşezări rurale, bând şi mâncând din pâinea lor stropită cu sudoare şi cu blesteme, în acest judeţ de faimă al ţării, că n-ar strica deloc să avem la Craiova un Muzeu al Satului.
Ar fi o recunoştinţă târzie arătată viilor şi morţilor acestei zone de o creativitate extraordinară, zonă cu un folclor care a uimit lumea.
Ne place să arătăm fotografii cu casele minunate din Oltenia, dar să aducem câteva în Bănie nu suntem în stare. Ar trebui să le cărăm cu spatele, dacă aceia care sunt în fruntea bucatelor nu pot şi se dau obosiţi. Un Muzeu al Satului ar fi încă un certificat de nobleţe pentru acest oraş care a străbătut demn istoria. Hai să punem mână de la mână, dacă ei n-au bani, şi să facem Craiovei un cadou de excepţie! Ar fi adevăratul monument al Ţăranului român.
Mihai Duţescu