Să nu considerăm nimic ca fiind personal

 Este important ca orice s-ar petrece în jurul nostru să nu considerăm că este ceva personal. Noi nu ne-am implica personal dacă nu am fi de acord cu ceea ce ni se spune. Imediat ce am fost de acord, otrava se răspândeşte în interiorul nostru şi ne lăsăm prinşi în visul iadului. Premisa acestei capcane este ceea ce se numeşte importanţa de sine. Importanţa de sine sau faptul că luăm lucrurile la modul personal este expresia supremă a egoismului, deoarece facem presupunerea că tot ceea ce se petrece în jur are legătură cu noi. Învăţăm să devenim subiectivi (să interpretăm totul la modul personal) în timpul educaţiei noastre, când ajungem să credem că suntem responsabili pentru tot. Eu, eu, eu, întotdeauna eu!
Nimic din ceea ce fac ceilalţi nu este din cauza noastră, este din cauza lor. Cu toţii trăim în propriul nostru vis, în mintea noastră. Fiecare dintre noi se află într-o lume complet diferită de cea în care trăieşte celălalt. Atunci când interpretăm personal realitatea, pornim de la premisa că lumea noastră este cunoscută de cei din jur şi încercăm să dominăm lumea lor cu lumea noastră.
Chiar atunci când o situaţie pare cu adevărat personală, chiar dacă ne insultă direct ceilalţi, acest lucru nu are de-a face cu noi. Ceea ce spun ei, ceea ce fac ei şi opiniile pe care le au sunt într-o legătură directă cu propriile lor dogme. Punctul lor de vedere s-a născut din toate credinţele pe care le-au însuşit de-a lungul vieţii lor. Dând lucrurilor o interpretare personală, devenim o pradă uşoară pentru ei şi aceştia ne pot vrăji uşor cu o mică părere, inoculându-ne astfel orice otravă doresc. Acordând părerii lor o interpretare personală, noi înghiţim otrava.
Ne hrănim astfel cu gunoiul lor emoţional, pe care îl transformăm în acest fel în gunoiul nostru. În cazul în care nu acordăm acestor lucruri o interpretare personală, vom rămâne imuni în mijlocul iadului. Imunitatea la otrava din mijlocul iadului este darul acestui legământ.
Atunci când luăm lucurile într-un mod personal, ca pe un afront, ne simţim ofensaţi, iar reacţia noastră este de a ne apăra credinţele şi de a crea conflicte. În acest fel, tot ceea ce facem, tot ceea ce spunem şi gândim constituie rezultatul credinţelor noastre, iar aceste păreri nu au nimic de-a face cu ceilalţi.
Orice ar gândi şi orice ar simţi ceilalţi, asta este problema lor şi nu a noastră. Este modul în care văd ei lumea. Nu este nimic personal, deoarece ei au de-a face cu ei şi nu cu noi. Părerile celorlalţi depind de sistemul lor de valori, aşa că nimic din ceea ce gândesc ei despre noi nu se referă cu adevărat la noi, ci la ei.
Dacă trăim fără frică, dacă iubim, în sufletul nostru nu există nici un loc pentru sentimente negative, fiind evident faptul că ne simţim bine. Când ne simţim bine, totul în jurul nostru este bine. Când totul în jurul nostru este excelent, totul ne face fericiţi. Iubim totul în jurul nostru, deoarece ne iubim pe noi, ne place modul în care suntem, suntem mulţumiţi cu noi înşine, suntem fericiţi cu viaţa noastră, cu filmul pe care îl producem, cu existenţa noastră. Suntem împăcaţi şi fericiţi. Trăim într-o stare de beatitudine în care totul este minunat.
Nu este bine să luăm nimic la modul personal, nici măcar propriile păreri despre noi înşine. Mintea este capacitatea de a vorbi cu ea însăşi, poate să vorbească şi să se asculte pe ea însăşi. Ea este divizată, la fel cum ne este şi corpul. O parte din minte vorbeşte şi o parte ascultă. Dificil este atunci când o mie de părţi ale minţii vorbesc în acelaşi timp. Toltecii au numit acest fenomen Mitote.
Mitote poate fi comparat cu o piaţă foarte mare, în care mii de oameni vorbesc şi se târguiesc în acelaşi timp. Fiecare dintre ei are gânduri şi sentimente diferite. Mitote este motivul pentru care omul realizează cu greu ceea ce doreşte sau atunci când doreşte. Omul nu este de acord cu el însuşi deoarece sunt părţi din mintea sa care doresc un anumit lucru şi alte părţi care vor exact opusul.
Oamenii sunt dependenţi de suferinţă pe diferite niveluri şi la diferite intensităţi, dar noi ne sprijinim unii pe alţii în menţinerea acestor dependenţe.
Atunci când îi privim pe ceilalţi oameni exact aşa cum sunt, fără a interpreta nimic la modul personal, este imposibil să fim răniţi de ceea ce spun sau fac ei. Dacă ne vom face un obicei din a nu lua lucurile la modul personal, vom evita multe supărări în viaţă. Supărarea, gelozia şi invidia vor dispărea, chiar şi tristeţea.
Dacă vom respecta acest legământ, vom putea călători în jurul lumii cu inima deschisă şi nimeni nu ne va răni. Vom putea spune „Te iubesc!“ fără frica de a fi ridiculizat sau respins. Vom putea cere ceea ce avem nevoie. Vom putea spune da sau nu, orice vom dori, fără a simţi vreo vină sau tendinţă de autojudecare. Vom putea opta pentru a ne urma inima întotdeauna.
Ce spuneţi… merită măcar să încercăm?