„Iubito, nu în seara asta…“. Este o propoziţie de la care poate începe sfârşitul. Al unei relaţii, al unei căsnicii. Când spunem infidelitate, ne gândim invariabil la trădare, la minciună şi dezamăgire. Niciodată nu ne gândim însă şi la ce simte cel care o „comite“.
Îl cheamă Mircea şi are 38 de ani. E genul de bărbat serios, distins şi cu farmec, licenţiat în Ştiinţe Economice şi cu un salariu ajuns de curând la mai mult de două mii de euro pe lună. Conduce elegant pe străzile Craiovei o maşină de fabricaţie nemţească şi nu se dă înapoi de la vacanţe, fie ele în locuri exotice, fie în nordul Moldovei sau numai prin Oltenia. Verigheta zgâriată de jur-împrejur
mărturiseşte şi altă calitate: Mircea este un familist convins. O dovedesc toate weekendurile petrecute acasă ori în excursii alături de soţie şi de cei doi copii, o dovedeşte fiecare aniversare a căsătoriei – anul acesta ajungând la numărul opt -, la fel cadourile scumpe oferite alesei sale cu fiecare prilej de sărbătoare, cumpărăturile „casnice“ la fiecare sfârşit de săptămână sau orele petrecute în bucătărie pentru a pregăti, tandru, una dintre minunatele sale mâncăruri, dedicate, cu dragoste, familiei. Este bărbatul ideal, soţul şi tatăl visat de fiecare doamnă sau domnişoară. Şi totuşi…
Pare greu de crezut – uneori chiar şi de el! -, dar Mircea este nu doar soţ şi tată, ci şi amant.
La început părea perfect
„N-am crezut niciodată înainte de căsătorie că aş fi în stare să-mi înşel soţia. Nici prin cap nu îmi trecea că aş putea să mint cu seninătate şi că aş putea chiar să mă obişnuiesc cu asta“, mărturiseşte bărbatul. Zâmbeşte, oarecum trist, pentru că ştie că a pierdut o bătălie purtată cu el însuşi. „Până să mă însor, am mai avut o singură prietenă… adevărată. Ne-am iubit ca nebunii. Întâi timid, aşa cum stă bine la început, ajungând apoi să ne aruncăm într-o pasiune mistuitoare. Relaţia a fost destul de lungă, vreo şase ani am stat împreună şi nici o clipă nu mi-a trecut prin cap să o înşel. La sfârşit a făcut-o ea, acesta fiind şi motivul pentru care ne-am despărţit… Am suferit enorm, evident, şi am ştiut atunci că nimic nu se compară cu suferinţa provocată de trădare. Nu am făcut nici un jurământ, dar am ştiut că niciodată nu voi putea fi cauza unei astfel de drame!“, povesteşte el.
Infidelitatea iubitei l-a costat pe Mircea câţiva ani din viaţă. O vreme a preferat să fie singur, să nu mai întâlnească nici o femeie. Înduplecat apoi de prieteni, a început să iasă mai des în lume şi să cunoască alte fete. Teama însă înfiripată acolo, în colţul întunecat al minţii, nu-i dădea voie să mai aibă încredere. Perfect conştient de faptul că nu se putea avânta încă într-o relaţie, după câteva întâlniri Mircea le informa, stângaci, cerându-şi iertare, că nu le poate oferi nimic… Abia atunci când rănile s-au vindecat – se apropia vertiginos de vârsta rotundă de 30 de ani şi nevoia de stabilitate îşi cerea drepturile – tânărul a reuşit să simtă din nou fiorii dragostei. Iar semnele erau încurajatoare: fata era la fel de îndrăgostită de el.
„Am fost sigur de la început că ea este aleasa. La fel şi ea. După numai câteva luni ne-am căsătorit. Credeam că aflasem secretul fericirii: comunicam foarte mult, ne spuneam totul unul altuia, părinţii se înţelegeau bine, ne ajutau cu tot ceea ce puteau, reuşind astfel să ne luăm în scurt timp un apartament, apoi o maşină. Primul copil a venit repede. În paralel, urcam amândoi treptele pe scara profesională, ea reuşind să fie numită şefă de serviciu, iar eu, inspector-şef. Salariile creşteau şi ele şi astfel ne puteam satisface orice poftă, moft, vacanţă. Ne consideram nişte oameni fericiţi, doi soţi împliniţi, un cuplu perfect, cu nenumăraţi prieteni în jur, care să se bucure şi să ne felicite pentru reuşita noastră. Acum doi ani, a venit şi cel de-al doilea copil, parcă să ne confirme acest lucru. Dar, după numai câteva luni, ceva s-a schimbat. Nu, nu ceva… totul“, povesteşte bărbatul.
„Nu pot ignora ceea ce simt“
S-a întâmplat simplu: o colegă de serviciu nou-angajată i-a căzut cu tronc. Nu a fost o atracţie fizică de moment, o dorinţă vulgară şi trecătoare, o idilă de o săptămână, două, aşa cum trăiesc mulţi dintre bărbaţi. A fost o redescoperire a adolescenţei, a tinereţii, a maturităţii, o redescoperire a pasiunii şi chiar a lui însuşi. „Nu ştiu dacă pot explica exact ce s-a petrecut…“, spune el. Zâmbeşte uşor încurcat. Chiar dacă se află sub protecţia anonimatului, nu-i e uşor să recunoască actul trădării: „Nu a fost ceva clar de la bun început. Pur şi simplu, mă simţeam bine vorbind cu ea, glumind, râzând. Avea un fel jucăuş de a fi, copilăros şi pasional totodată. Mă nedumerea de multe ori, mă surprindea cu gesturi sau discuţii, mă scotea, să zic aşa, din ale mele. Deodată, rutina dispăruse din viaţa mea. Şi făcuse loc unei pasiuni care creştea înnebunitor cu fiecare zi şi căreia nu puteam decât să mă abandonez. M-am perpelit câteva săptămâni, am încercat să mă împotrivesc impulsurilor, să-mi repet la nesfârşit că nu am voie, că este un păcat, că am o familie fericită şi că nu trebuie să o distrug, că am o soţie pe care o respect şi care are încredere în mine, doi copii care au nevoie de un tată dedicat familiei sale. În cele din urmă, am cedat. Am început o relaţie cu femeia de care m-am îndrăgostit nebuneşte. Suntem şi astăzi împreună. Şi, în continuare, sunt căsătorit. După doi ani de… – urăsc cuvântul – adulter, soţia nu a aflat încă nimic. Acasă mă port impecabil, atât cu ea, cât şi cu copiii. Şi fac tot posibilul să o fac fericită pe aceea pe care o pot numi astăzi, fără să mă înşel, iubirea vieţii mele. Nu îmi este uşor, dar cale mai simplă nu există: mi-am luat un angajament în faţa familiei mele, nu o voi părăsi niciodată. Dar nici nu pot ignora ceea ce simt“. Îşi răsuceşte încurcat verigheta pe deget. Zâmbeşte trist. „Cât va dura această poveste? Poate până în momentul în care iubita nu se va mai mulţumi doar cu ce pot să-i ofer…“, îşi spune bărbatul.
Lipsa de comunicare, primul pas
Pentru unii infidelitatea poate fi un simplu flirt, o ocheadă, un gând sau un gest, pentru alţii graniţa e puţin mai largă şi nu consideră că partenerul a fost infidel decât dacă a fost cu altă persoană. Pentru unii, infidelitatea se poate ierta (nu o dată, ci chiar de mai multe ori, oricât de grav ar fi), pentru alţii, un simplu gest rupe totul pentru totdeauna. Când spunem infidelitate ne gândim invariabil la trădare, la minciună şi dezamăgire. Şi toate dor!
Oamenii care au trecut prin aşa ceva – au înşelat sau au fost înşelaţi – spun că infidelitatea apare din vina ambelor părţi. Ceva n-a mers, ceva a scârţâit, deşi totul părea minunat. De ce? Poate pentru că partenerii nu au ştiut sau au uitat să comunice cu adevărat, spun specialiştii de pe www.ziare.ro. Nu doar să vorbească, ci să comunice, să se asculte.
Infidelitatea este corelată de specialişti cu neîmplinirea emoţională alături de partenerul de viaţă. Deşi un asemenea act provoacă indignare, nimeni nu se gândeşte la cauzele exacte ale problemei. Sondajele arată că bărbaţii sunt cei mai infideli, însă femeile vin din urmă, încercând să egaleze, din păcate, procentajul.
„În timp ce femeia este mai înclinată să renunţe în scurtă vreme la relaţia sa de cuplu pentru cea extraconjugală, bărbatul este mai tentat să rămână între două femei, scuzându-se că le iubeşte deopotrivă“, spun psihoterapeuţii de pe www. ziare.ro.
În căutarea fericirii
Un bărbat îşi înşală soţia atunci când duce lipsă de ceva în relaţia maritală, însă şi reciproca este valabilă. Altă explicaţie în ceea ce îi priveşte pe bărbaţi este cea genetică, dar este departe de a fi singura. Nici la femei situaţia nu este mai simplă. Chiar dacă, teoretic, au tot ce-şi doresc – o casă, o familie, un bărbat minunat -, simt că merită mai multă fericire. Treptat, interesul pentru viaţa sexuală scade, iar în momentul în care întâlnesc o persoană de sex masculin care le tentează, alunecă spre o relaţie extraconjugală.
Mulţi bărbaţi găsesc că e mai uşor să se ascundă în spatele unor scuze de natura biologică sau psihologică decât să recunoască faptul că este vorba despre propriile lor alegeri. Atunci când sunt prinşi şi confruntaţi cu faptele, o parte dintre infideli regretă sincer, pentru că realizează că şi-au rănit partenerul/partenera.
Pentru că menţinerea unei relaţii nu este deloc uşoară, partenerii trebuie să aibă grijă la comportament, astfel încât să nu ajungă să fie înşelaţi sau să înşele. Pentru a rezista împreună, cei doi trebuie să se simtă legaţi unul de celălalt chiar şi atunci când nu sunt împreună, spun specialiştii. O persoană care se simte pusă într-o poziţie de inferioritate va încerca să compenseze, iar relaţia extramaritală poate fi cea mai la îndemână. Dacă partenerul este nefericit, dar are şansa de a iubi pe altcineva, celălalt trebuie să-l lase să-şi urmeze dragostea, mai spun psihologii de pe www.ziare.ro.
