Un membru al comisiei de votare din comuna Stoeneşti, judeţul Olt, s-a ales cu dosar penal în urma alegerilor parlamentare de duminică. Bărbatul a fost depistat distribuind alegătorilor mai multe buletine de vot pentru Camera Deputaţilor decât pentru Senat. Timp de două ore, procesul electoral a fost întrerupt ca urmare a unei sesizări depuse de Alianţa PSD+PC la Biroul Electoral Central (BEC). Preşedinta Secţiei nr. 313, Nina Achim, a sesizat faptul că reprezentantul PD-L în această secţie, care înmâna buletinele de vot alegătorilor, dădea cetăţenilor câte două buletine pentru Camera Deputaţilor. „În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că sesizările se confirmă, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de împiedicare prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de vot sau de a fi ales…, abuz în serviciu contra intereselor personale şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi“, se arată într-un comunicat transmis de Centrul de Comunicare Judeţean din cadrul Prefecturii Olt. BEC a dispus îndepărtarea reprezentantului PD-L din secţie şi reluarea procesului electoral. Reprezentanţii PSD aşteptau ieri rezultatele finale în urma numărării voturilor, pentru a decide dacă vor cere sau nu anularea alegerilor la secţia respectivă.
Scandal electoral penal la Stoeneşti
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei