17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânii, campioni la cheltuieli pentru băutură şi tutun

Românii, campioni la cheltuieli pentru băutură şi tutun

România s-a clasat pe primul loc în Uniunea Europeană la cheltuielile pentru băutură, tutun şi alimente în 2005. Potrivit unui studiu realizat de biroul european de statistică Eurostat, românii au cheltuit 50% din venituri pentru aceste produse, fiind urmaţi la mare distanţă de lituanieni, bulgari, letoni şi slovaci, ale căror procente au variat între 37,3 şi 30,1.

Potrivit aceloraşi date, publicate ieri de Eurostat, românii au cheltuit sume importante din venituri şi pentru locuinţe – 19,4% – (inclusiv utilităţi şi mobilă), în timp ce pentru educaţie, restaurante-hoteluri şi sănătate alocă foarte puţini bani, şi anume 0,8%, 1,1%, respectiv 3,8% din venituri.

Prin comparaţie, costurile cu locuinţele au fost semnificativ mai ridicate în Bulgaria – 37,7%, Luxemburg – 37,2%, Danemarca şi Polonia – 36%. Malta a fost statul european care a alocat cel mai puţin cheltuielilor cu locuitul.

Ţara noastră este prima şi în topul cheltuielilor făcute pentru cumpărarea cărnii şi a produselor din carne, cu 11,8% din veniturile obţinute. Carnea este una din cele mai importante categorii luate în calcul, la nivelul UE, la stabilirea ratei inflaţiei.

La nivelul Uniunii Europene, cheltuielile cu locuinţele au reprezentat o treime din venituri, cele cu mâncarea, băutura şi tutunul o cincime, restul cheltuielilor fiind împărţite pentru transport, divertisment şi cultură, haine şi încălţăminte, restaurante, sănătate, comunicaţii şi educaţie.

Ponderea produselor alimentare în coşul de consum a fost, în aprilie 2008, de 14% la nivelul UE, România fiind pe primul loc, cu o proporţie de 34,5%, preţurile produselor alimentare accentuând inflaţia din ţara noastră cu 1,9% în luna respectivă, potrivit biroului european de statistică Eurostat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS