Statul român a legiferat, în urmă cu cinci ani, cerşetoria printre milionari. Mii de bătrâni refugiaţi din Basarabia acum mai bine de 60 de ani au primit pe hârtie despăgubiri de milioane de lei de la guvern pentru bunurile lăsate în urmă şi sunt nevoiţi să înfrunte zilnic cinismul autorităţilor centrale fără vreo speranţă că vor trăi să se bucure măcar de o parte din banii cuveniţi.
Bătrâni cu pensii mizere, bolnavi şi neputincioşi au redefinit de câţiva ani categoria milionarilor. Nu le vom spune milionari de carton, cum sunt majoritatea îmbogăţiţilor români, ci milionari de hârtie, care îşi duc „averea“ ca pe o povară până la sfârşitul zilelor. Au primit acum ceva timp vestea că pentru casa şi terenurile lăsate în Basarabia pe vremea războiului vor avea parte de o sumă, mult mai mare decât ar fi sperat să strângă într-o viaţă. De atunci sunt mereu pe drumuri. Cară după ei genţi cu acte prin care îşi dovedesc dreptul la despăgubire şi bat la uşile autorităţilor care pot să le facă dreptate, sperând că vor primi într-o zi banii promişi.
L-a sărit rândul, deşi era primul
Ne-a scris cu speranţa că i se va face dreptate, dar şi-a dat seama că lupta contra unui sistem ostil nu are niciodată sorţi de izbândă. Din motive lesne de înţeles, nu a dorit ca numele său să fie publicat în ziar, aşa că îi vom spune domnul profesor Vitalie. Are 82 de ani şi trăieşte dintr-o pensie care ar putea fi uşor asimilată venitului minim garantat. S-a bucurat mult atunci când legiuitorii s-au gândit să-l recompenseze pentru agoniseala lăsată pradă războiului din Basarabia în urmă cu 60 de ani şi a fost şi mai bucuros când a aflat că în Dolj a primit hotărârea cu numărul unu pentru despăgubirile în baza Legii nr. 290/2003. A trecut de atunci aproape un an şi domnul Vitalie nu a văzut nici un leu din ce i se cuvenea. A aflat, în schimb, din ziar că alţi şapte doljeni, cu hotărâri emise în mod evident după a sa, au primit deja despăgubiri în valoare de 413.311 lei. Curios să afle cum se poate ca din fruntea listei să nu primească nici un leu, domnul Vitalie a apelat la fratele său, beneficiar în cadrul aceluiaşi dosar, care a cerut o audienţă la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP), instituţia care acordă despăgubirile pe Legea nr. 290. Răspunsul dat de responsabilii de la Autoritate a fost uluitor: i s-a spus că în Dolj nu a fost acordat nici un leu despăgubire, deşi, în urmă cu numai câteva zile, vicepreşedintele ANRP, prezent la Craiova, afirmase contrariul.
Nici un leu alocat pentru despăgubirile refugiaţilor în 2008
Domnul Vitalie nu s-a lăsat şi a mers mai departe. A apelat la GdS pentru lămuriri. Redactorii au mers şi ei pe firul poveştii şi s-au încurcat, la fel ca şi bătrânul, în iţele minciunilor scornite de reprezentanţii ANRP şi în cinismul fără margini de care dau dovadă aceştia. Am aflat de la Carmen Lupşan, directoare în cadrul Autorităţii, că, pesemne, domnul Vitalie trebuie să fi depus actele mult mai târziu decât ceilalţi, motiv pentru care a pierdut rândul la despăgubiri. „Am verificat datele şi am constatat că actele de plată au fost depuse pe 20 aprilie la noi, adică după ce au ajuns dosarele aflate în prezent în plată. Acesta este motivul pentru care nu a primit prima tranşă. Când vom avea bani alocaţi de la buget, va primi despăgubirea“, a spus Lupşan, care a încurcat de câteva ori numărul beneficiarilor de despăgubiri din Dolj. Trebuie precizat faptul că, pentru 2008, guvernul nu a alocat nici un leu pentru despăgubirea refugiaţilor din Basarabia.
Despăgubiţii pe moarte, la coadă la bani
Am mai aflat de la directoarea de la Bucureşti că, pentru lucrătorii instituţiei, oameni ca domnul Vitalie nu reprezintă decât numere de dosar şi că la ANRP nici cancerul nu te poate salva de la statul la coadă. „Toţi cei care depun dosare pe această lege sunt bătrâni şi bolnavi. Ca atare, nu se poate ca în acest caz despăgubirile să fie acordate mai repede, pentru că toată lumea trebuie să stea la coadă“, a spus Carmen Lupşan.
Pe bună dreptate, domnul Vitalie şi alţii ca dânsul au început să se întrebe dacă nu cumva toată chestiunea face parte dintr-o strategie folosită până când dezrădăcinaţii de acum 60 de ani sunt eliminaţi pe cale naturală. „V-a trombonit, doamnă scumpă! Aşa fac, ca să se justifice. Am peste 80 de ani şi sunt şi bolnav. Mă întreb, mă mai ţine Dumnezeu să văd şi eu măcar tranşa întâi din banii cuveniţi?“, se întreabă resemnat domnul Vitalie.
