19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMineriada ’90: Chiţac, în instanţă, Iliescu, preluat de procurorii civili

Mineriada ’90: Chiţac, în instanţă, Iliescu, preluat de procurorii civili

Secţia Parchetelor Militare a finalizat dosarul mineriadei din iunie 1990, în care a fost anchetată moartea a patru persoane, şi urmează să-i trimită în judecată doar pe fostul ministru de interne Mihai Chiţac şi pe ceilalţi ofiţeri din dosar, cauza fiind disjunsă în cazul lui Ion Iliescu.

Procurorii din cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul General au hotărât să îi trimită în judecată doar pe generalul (r) Mihai Chiţac, fostul ministru de interne din 1990, şi pe alţi trei ofiţeri din conducerea ministerului şi au dispus, totodată, disjungerea cauzei cu privire la fostul preşedinte Ion Iliescu, care este cercetat pentru comiterea infracţiunii de instigare la omor deosebit de grav.
Generalul (r) Mihai Chiţac a venit ieri, în jurul orei 11.00, la Parchet, unde timp de două ore a citit materialul de urmărire penală strâns în cazul său, după care a semnat procesul-verbal de luare la cunoştinţă. La ieşirea din sediul Parchetului, Mihai Chiţac a refuzat să dea declaraţii, motivând că este obosit şi nu poate sta prea mult afară din cauza căldurii.
După ce rechizitoriul va fi semnat şi de ceilalţi inculpaţi, dosarul urmează să fie trimis în instanţă. În ceea ce îl priveşte pe fostul preşedinte Ion Iliescu, cazul său urmează să fie finalizat de procurorii Secţiei întâi de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General.

Dosarul mineriadei

Reamintim că dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 este vizat de decizia Curţii Constituţionale, care a stabilit că procurorii militari nu mai pot ancheta civili.
În acest dosar, Mihai Chiţac şi Ion Iliescu sunt acuzaţi de participare la omor deosebit de grav, în seara de 13 iunie 1990, în ceea ce priveşte patru persoane împuşcate în faţa sediului Ministerului de Interne.
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi fostul adjunct al lui Mihai Chiţac, generalul Gheorghe Andriţa, şi coloneii de poliţie în rezervă Costea Dumitru şi Constantin Vasile. În anchetă a mai fost implicat şi colonelul Călin Traian Ştefan, care a decedat între timp.
Procurorii din cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat iniţial acest dosar şi l-au trimis la instanţă în 2000. După trei ani de proces, în 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis trimiterea cauzei înapoi la Parchet, în vederea completării urmăririi penale.
În rechizitoriul întocmit de procurori în 2000, Mihai Chiţac era acuzat că ar fi dat dispoziţie, în 12 iunie 1990, ca forţele de ordine să intervină şi să elibereze Piaţa Universităţii de manifestanţii care protestau de o lună şi jumătate faţă de politica noii puteri instaurate după decembrie 1989. În urma ordinului dat, pe 13 iunie au fost arestate peste 250 de persoane aflate în Piaţa Universităţii. După intervenţia forţelor de ordine, alţi protestatari au mers la sediul Ministerului de Interne, cerând eliberarea persoanelor reţinute de poliţişti. Forţele de ordine au ripostat cu focuri de avertisment, dar câteva gloanţe au ricoşat, ucigându-i pe Valentin Mocanu, Mariana Mitriţă, Gheorghe Duncan şi Dragoş Drumea şi rănind grav alte trei persoane.

Iliescu, vinovat de evenimentele din iunie 1990

Pe 14 iunie, au sosit în Capitală minerii din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma.
În timpul desfăşurării evenimentelor din perioada 13 – 15 iunie 1990 au fost ucise şase persoane, alte câteva zeci au fost rănite, iar clădirile Poliţiei Capitalei şi Ministerului de Interne, precum şi sedii de partide şi alte instituţii importante ale statului au fost devastate.
Într-un alt dosar al mineriadei din 1990, fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de crime împotriva umanităţii, subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale, lipsire de libertate în mod ilegal şi distrugere. În aceeaşi parte de dosar mai sunt învinuiţi Virgil Măgureanu – primul director al Serviciului Român de Informaţii, fostul premier Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu. Miron Cozma figura în acest caz cu statut de martor.
Mai mulţi dintre cei incriminaţi de ancheta procurorilor militari l-au acuzat pe Cozma că ar fi dat declaraţii ce au permis învinuirea unor personalităţi precum Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu sau Gelu Voican Voiculescu. De altfel, Cozma declara, vara trecută, la ieşirea din Parchetul General că fostul preşedinte Iliescu ar fi vinovat de cele întâmplate în 13 – 15 iunie 1990.
Mihai Chiţac a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alături de Victor Stănculescu, prin sentinţa 250 din 3 aprilie 2007, la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit grav în procesul Revoluţiei de la Timişoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU