22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024

De profesie mama

Irina este o femeie de doua ori fericita: o data, când se rasfata acasa cu indatoririle de mama fata de propriul sau copil. A doua oara, când isi exercita „functia de mama“ – in care este angajata cu carte de munca de aproape zece ani. Nu ar renunta la vreuna dintre ele pentru nimic in lume!


Are 36 de ani, este casatorita si are un baietel de zece ani, de care este extrem de mândra. Spala, gateste, se ocupa de teme, de cazaturile la fotbal si de planurile de viitor. Altfel spus, este o mama perfecta. Dar poate ca nu ar fi reusit niciodata sa se descurce atât de bine acasa daca nu ar fi ajutat-o un pic si profesia. Irina Impuscatu este instructor-educator la Casa de tip Familial „Curcubeul“, din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Dolj.


„Ma ocup de educatia copiilor ajunsi, din motive nefericite, in custodia statului. Intr-o astfel de casa „de tip familial“, educatorul face cam tot: supraveghere, pregatirea mesei, a lectiilor, curatenie. Desigur ca nici timpul liber al copiilor nu este neglijat: plimbari, vizionari de filme discutii despre toate problemele care ii preocupa in viata. Cu alte cuvinte, instructorul educator tine locul unei mame“, isi explica Irina meseria.


Lucreaza de zece ani in sistem, iar programul a fost intotdeauna supraaglomerat. Din fericire, insa, Irina a stiut de la bun inceput cum sa-si organizeze timpul, in asa fel incât nici una dintre „familiile“ sale sa nu aiba de suferit.


„Cu o zi inainte de a intra in tura, sunt doamna Impuscatu: merg la cumparaturi, gatesc, spal rufele sotului si ale fiului, las casa in perfecta ordine, sa nu mi se simta prea mult lipsa cât lucrez. Apoi merg la serviciu la apartament, unde imi petrec vremea cam cu aceleasi treburi, deloc grele pentru o mama cu experienta“.


Toate sarbatorile impreuna


„Curcubeul“ gazduieste sase fete aflate in perioada cea mai dificila: 13-20 de ani. Este de asteptat deci pentru orice mama sa intâmpine anumite dificultati, intrebari, nedumeriri, momente de criza. Poate pentru ca este ea insasi tânara ori, poate pentru ca i-a placut intotdeauna sa se ataseze de „toti“ copiii ei, Irina Impuscatu a facut fata de fiecare data situatiilor delicate. Mai mult chiar, le-a devenit tinerelor si mama, si sora, si prietena, si confidenta.


„Imi spun totul si le ascult cu atentie. Le dau sfaturi care sa le ajute in viata. Ma gândesc la ele ca la fiicele mele. De fapt, nu fac nici o diferenta intre baiatul meu si aceste copile pe care le-am indragit de la inceput. La sfârsit de saptamâna si oricând au chef vin la mine acasa. Familia le cunoaste si le accepta ca pe niste rude apropiate. Craciunul, Pastele, zilele lor de nastere le sarbatorim impreuna, iar de multe ori timpul meu liber mi-l petrec impreuna cu ele: ne plimbam, mergem la cumparaturi, ne vopsim, ne facem manichiura… Suntem, pur si simplu, o familie mare!“, spune Irina.


De 8 Martie, chef in „familie“


Cum era firesc, afectiunea educatoarei nu a ramas nerasplatita de tinerele orfane, lipsite de dragostea mamelor naturale. Dupa ce au depasit faza initiala, de negare a oricarei autoritati, de revolta urmata de o incrâncenata pasivitate, au pus armele jos si s-au abandonat neconditionat dragostei Irinei. Infometate de iubirea unei mame, i-au acordat toata increderea lor. Si de fiecare data când li se ofera ocazia, fetele isi dezvaluie fara rezerve sentimentele lor.


„Unele dintre ele imi spun chiar mama. Nu ma deranjeaza deloc, chiar ma bucur ca reusesc sa le trezesc aceste sentimente. Nu mai vorbesc de cadouri, cele mai multe facute chiar de mâna lor, cum au fost martisoarele, pe care mi le ofera cu sinceritate! Desigur ca nici eu nu ma port altfel! Iar de 8 Martie, de Ziua Mamei, ne facem toate un cadou, asa cum ne-am obisnuit de câtiva ani: organizam un chef aici, la apartament, mâncam, dansam, spunem glume! Eu si fetele mele! Apoi voi merge acasa, unde ma va sarbatori cealalta familie!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS