20.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBiserica aduce alinare sinistratilor

Biserica aduce alinare sinistratilor

In urma campaniei derulate de Patriarhia Româna si Arhiepiscopia Craiovei s-au strâns 14 miliarde de lei, bani din care se vor construi case pentru 20 de familii sinistrate din localitatile Rast si Cârna. In numai doua luni, constructorii au promis ca oamenii se vor putea muta in noile case.


Lacrimi de bucurie in ochii unora, tristete si ingrijorare pe fetele altora. Ziua de marti a reprezentat pentru 20 de familii din Rast si Cârna prilej de sarbatoare. Inalt Prea Sfintia Sa Teofan, Mitropolitul Olteniei, insotit de un alai de fete bisericesti, dar si de Prea Sfântul Gherasim, Episcopul Râmnicului, si Prea Sfintia Sa Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei au oficiat slujbe religioase in localitatile Rast si Cârna, dupa care au pus piatra de temelie pentru casele pe care Patriarhia Româna le construieste in cele doua localitati afectate de revarsarea Dunarii. Doua dintre aceste case vor fi construite prin contributia financiara a parohiilor din cuprinsul Episcopiei Râmnicului, motiv pentru care Prea Sfintia Sa Gherasim a dorit sa participe personal la oficierea slujbei de punere a pietrei de temelie a caselor. „Constructorul care va ridica toate cele zece case din Rast ne-a anuntat ca va sapa, din fonduri proprii, pentru fiecare gospodarie câte o fântâna. Oamenii au trecut prin clipe de cosmar, si-au vazut agoniseala de o viata luata de ape. Este infiorator prin ce trec sute de oameni, cum locuiesc in câmp, in baraci metalice, la temperaturi de 40 de grade, fara un strop de apa potabila, asteptând cisternele armatei. Toti sunt disperati, le este teama ca iarna ii va prinde in câmp. Pâna la sfârsitul lunii octombrie, constructorii au promis ca toate cele 20 de case vor fi date in folosinta“, a mentionat Gheorghe Cioiu, purtator de cuvânt al Mitropoliei Olteniei.


„Nu credeam ca vom mai avea vreodata casa“


Zeci de oameni napastuiti de soarta s-au adunat in jurul fetelor bisericesti, sperând ca si ei vor avea sansa sa primeasca o locuinta. Copii, batrâni, oameni ramasi fara nimic dupa o viata de munca, toti isi povesteau drama prin care au trecut si sunt in continuare nevoiti sa treaca. In disperarea lor, oamenii cautau orice persoana straina de locurile in care nenorocirea s-a abatut careia sa-i povesteasca situatia in care se afla. Multi dintre ei acuzau nepasarea alesilor locali, care din spusele lor ofera favoruri sau speranta unei noi locuinte pe preferinte sau simpatie. Cazati in locuintele modulare, asteptând cisterna cu apa potabila a armatei, oamenii isi duc cu greu zilele. Cei mai multi dintre cei nenorociti de furia apelor traiesc doar din ajutorul social si din alocatiile copiilor. Prima piatra de temelie a casei care se va ridica in Rast a smuls lacrimi de fericire din ochii familiei Popa si ai copilasului de numai cinci ani. In Cârna, fericitii carora le-a fost sfintit pamântul pe care cândva s-a aflat casa lor, cu copiii alaturi, multumeau lui Dumnezeu ca le-a ascultat rugile. „De când apa ne-a distrus tot ce aveam locuim pe la rude. Avem doi copii, o fetita de 13 ani si un baiat de 11 ani. Traim din ajutorul social si din ajutoarele primite de la oameni cu suflet. Nu mai aveam nici o speranta, nu credeam ca vom mai avea vreodata casa. Dumnezeu ne-a ascultat insa rugile, s-a miluit de noi si de copiii nostri nevinovati si astazi ni se pune piatra de temelie a locuintei. Mai sunt doar câteva saptamâni pâna incepe scoala, suntem disperati, nu stim daca vom putea sa ne trimitem copiii la cursuri… Nu mai au haine, rechizite, nu mai au nimic“, a povestit Marian Radovici, unul dintre sinistratii din Cârna.


Asistenta pentru sinistrati


Incepând din 3 mai 2006, Arhiepiscopia Craiovei, cu sprijinul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, a derulat un program de asistenta religioasa si sociala pentru persoanele afectate de inundatii, de care au beneficiat peste 4.000 de persoane din localitatile doljene Rast, Cârna, Macesu de Jos, Ghidici si Negoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS