„…De-a lungul apei se ridica zidurile vechii cetati, caramizi rosii, pe jumatate sfarâmate si napadite de ierburi. Dârza, ca un baraj in calea valurilor, zid lânga zid, se-nalta cetatea in partea din amonte. Sta nemiscata, piatra pe piatra; la tot pasul amenintând intunecoase fantele pentru tras cu arma. Aici, in capatul insulei, pe zidurile rosii stau scrise cu alb cuvintele turcesti «Ada-Kaleh» (Cetatea din insula). In mijlocul insulei se inalta moscheea, cu minaretul zvelt, construit durabil pe un bastion. In rest, doar ici-colea, printre metereze, câte o casa luminoasa cu acoperisul rosu inchis din olane, inconjurata de gradina si de un gard rezistent de scânduri.
…Astazi este micul bairam si din minaretul moscheii flutura steag de sarbatoare. Toti se odihnesc si pe Ezarzia, unde se-nsiruie bazarele si cafenelele, este mare chef. Soarele patrunde jucaus in localurile intunecoase si racoroase ale cafenelelor in care turcii sed cu picioarele incrucisate pe banci scunde, lânga pereti. In fata lor aburesc cesti mici, plate cu cafea neagra; ba unul, ba altul gusta dintr-o farfurioara dulceata aromata de trandafiri. Toti fumeaza, insa ciubuc sau narghilea. Si nu e galagie… Doar fumul tutunului fin se-nalta neintrerupt, iar prin fereastra razele soarelui tes licariri argintii printre coloanele de fum.
Din minaretul moscheii se aude muezinul. El cânta de rasuna pâna departe si plin: «Allah ekber! ashadu al la illahi il Allah! ve Muhhamed reszul ulla ullah! hajje alesz-szalah! Hajje ale’l-felah!… Allah ekber! il Allah i il Allah!».
Si-ndata credinciosii se grabesc spre moschee…“.
Râvnita de Hercule, protejata de Carol
Nimic nu este mai potrivit pentru a aduce aminte o lume de mult inghitita de vremuri si ape decât acest fragment din reportajul „Ada-Kaleh“ al scriitorului german Otto Alscher (1880-1944), care, traind o vreme la Orsova, a reusit sa incremeneasca in timpul primilor ani de la 1900 viata acestei insule rupte din pamânt românesc.
Despre Ada-Kaleh putini localnici de vârsta mijlocie isi mai amintesc azi – poate doar din povestile spuse de batrâni odinioara, cuprinsi de nostalgia unor vremuri nemaiintâlnit de frumoase. Cât despre dovezi ale existentei ei – un viaduct denumit astfel, câteva inscriptii si niste ziduri copiate prea târziu pe alta insula – prea putine au mai ramas.
Povestea Ada-Kaleh incepe demult, de pe vremea zeilor, a argonautilor (Hercule insusi s-ar fi luptat pentru cucerirea ei), de pe vremea grecilor care au numit-o Continusa – Insula Maslinilor Salbatici – si se incheie brusc in plina era comunista, sfârtecata de dinamita. Situata la numai trei kilometri de Orsova, chiar in mijlocul Dunarii, având un climat mediteranean si forma de stea, Insula Ada-Kaleh (Insula-Fortareata) a fost secole la rând un punct strategic pentru ostiri, un trofeu pe care si l-au dorit, pe rând, austro-ungarii si turcii. Era locuita de turci, care-si pastrau cu sfintenie traditiile religiei musulmane, fara sa deranjeze defel românii de pe mal cu obiceiurile lor stramosesti.
Dupa primul razboi mondial au fost câtiva ani fericiti, in care ada-kalezii, aflati sub protectia lui Carol II, au fost scutiti de taxe pentru comertul pe care il faceau. Esentele tari ale tutunului din tigaretele facute pe Ada-Kaleh au ajuns celebre atunci. La fel si locum-ul (rahat turcesc) care se facea pe insula.
A avut intâietate Casa Poporului
In anii ’60-’70 insa, impresionantul proiect al hidrocentralei Portile de Fier, cu lacul sau de acumulare, a intrerupt viata tihnita a turcilor de pe insula. S-a pus atunci la cale un scenariu monstruos: stramutarea insulei pentru care s-au si primit bani UNESCO. Locul ales a fost insula Simian, câtiva kilometri in aval. S-au restaurat aici ziduri, s-a stramutat cimitirul cu emblemele-i tombale – semn sacru pentru cei vii ca nu vor intârzia sa-si reia existenta alaturi de eternitatile lor istorice si familiale. S-a pus la punct un intreg proiect arhitectural, muzeal. Oamenii nu au fost insa dusi acolo. Lor li s-au oferit locuri de case in Schela Cladovei si in alte asezari de pe mal, departe de toate simbolurile si stramosii lor. Cei mai multi au preferat atunci sa plece spre tara de bastina, parasind pentru totdeauna acest colt de lume. Iar Insula Ada-Kaleh a fost dinamitata. Ramasitele fumegânde s-au pierdut in Dunare, la 17 metri in adâncul ei.
Insula Simian, cea care a preluat astazi numele de Ada-Kaleh, are si ea istoria ei. A fost locuita de stramosii geti, a fost pradata de navalitori, legiunile romane au folosit-o la construirea celebrului pod peste fluviu, iar locuitorii comunei de pe mal, cu acelasi nume, i-au cultivat pamântul pâna nu de mult. Prin ’65 – in vremea zamislirii proiectului Portile de Fier, s-au construit aici un strand si o terasa, acestea anuntând o viitoare perioada de inflorire. Despre ea, presa vremii scria (când tocmai cei care mai erau in insula se grabeau sa-si mute calabalâcul care incotro): „Pasarea Phoenix din insula Simian / Noul Ada-Kaleh va arata frumos – eu il vad de pe acum… Galerii, fântâni, case, pomi, trandafiri, chioscuri de inghetata, braga, cafea, intr-un cuvânt viata…“.
Cu tot potentialul turistic atât de mult discutat, proiectul a fost lasat balta. Anii ’80 erau oricum dedicati cu desavârsire Casei Poporului!… Dupa ’90, desi nenumarate firme au venit in recunoastere pentru o posibila investitie, Insula Simian – noul Ada-Kaleh – a ramas. O strajuiesc doar zidurile unei cetati in paragina si apele Dunarii. Si mii de suflete care nu si-au mai gasit niciodata linistea.
