Dealul Boului este un satuc uitat de Dumnezeu undeva in sudul judetului Gorj. Cei sase locuitori, trecuti mult de 70 de ani, coboara in satul de la poalele dealului de cel mult doua ori pe an: de Pasti si de Craciun. Atunci cind merg sa se impartaseasca la biserica. In restul anului isi duc traiul in liniste, departe de tumultul civilizatiei mileniului trei.
Satului Dealul Boului i se mai spune si Dabuleni, pentru ca toti localnicii se numesc Dabu. Cei patru baieti ai lu’ Constantin Dabu, un cunoscut gospodar din Stejari, au urmat exemplul tatalui si si-au ridicat case pe deal. Sa nu se risipeasca familia prin lume. „Erau barbati harnici si si-au construit casele cu miinile lor. Apoi s-au insurat si si-au adus nevestele acasa. Ei lucrau la petrol, iar noi stateam acasa, sa crestem copiii“, povesteste Ilinca Dabu, sotia mezinului Dabu.
Civilizatia mileniului trei nu a ajuns inca si in Dabuleni. Aici se foloseste in continuare opaitul, se ara cu plugul de lemn tras de boi, iar ulitele sint pline de praf la fel ca in urma cu mai bine de un secol. Administrativ, satul Dealul Boului apartine de Stejari, desi comuna Danciulesti este mult mai aproape, la circa cinci kilometri. In sat au fost dintotdeauna cinci case, dintre care in prezent doar trei mai sint locuite. Celelalte doua, de cind locatarii lor au murit, au inceput sa se prabuseasca. „Nici degeaba nu vine nimeni sa stea in pustietatea asta“, spune cu naduf Ilinca Dabu.
Babei Ilinca i-a lipsit birfa de pe marginea santului
Ilinca Dabu are 76 de ani batuti pe muchie. Femeia spune ca s-a saturat de atita singuratate. Oful ei este ca nu are cu cine schimba o vorba cit e ziua de mare. „Toata viata mi-am dorit sa ies pe ulita si sa stau la taina cu femeile. Aici, din doua cumnate vorbesc doar cu una, cu Maria. Dar asta nu prea mai aude“, spune suparata femeia.
Baba Ilinca are doua fete maritate la Craiova si, cind se duce in vizita la ele, isi mai „clateste“ si ea ochii. „Am avut trei fete, dar una i-am dat-o lu’ Maria , cumnata-mea. Ea n-a putut sa ramina grea“.
Prietenele Mariei sint gainile
Maria Dabu, cumnata Ilincai, nu are insa privilegiu de a merge la oras. „Nu am fost niciodata, nu stiu cum arata un oras. Nici la Stejari nu am mai fost de 20 de ani. Este prea departe, la 12 km si nu ma mai ajuta picioarele“, a spus femeia.
Viata Mariei este in aparenta simpla si lipsita de griji. Femeia spune ca pleaca de acasa doar de doua ori pe an, iar din curte iese pentru a aduce apa , o data la trei zile: „Ies din curtea mea de Pasti si de Craciun, cind merg la biserica. Anul asta, de Pasti, cred ca nici sa ma grijesc nu ajung. Ma dor tare rau picioarele si nu mai am curaj sa plec de acasa. Iar unchesul meu este si mai cazut. Abia se tiraste in doua ciumage. Daca vine fata de la Tirgu Jiu sa ne duca la biserica, bine, daca nu, stam acasa“.
Baba Maria a uitat citi ani are. „De atita singuratate, m-am prostit. Nu mai stiu de capul meu. Ca sa nu imi pierd graiul, vorbesc cit e ziulica de mare cu gainile pe batatura. Ele sint cele mai bune prietene ale mele. Nu ma contrazic niciodata“.
De cind se stiu, nevestele fratilor Dabu au stat acasa si au avut grija de copii si de gospodarie. „ Femeile din neamu’ lu’ Dabu nu au muncit niciodata. Ne-au tinut ei. Si acum tot ei ne tin ca au pensie mare, 1.500.000 de lei. Grija noastra era casa. Ei se duceau la sonde, munceau si aduceau bani acasa. Bani am avut, dar aici, in pustietatea asta, ce sa faci cu ei? Nici curent nu avem ca sa ne fi cumparat si noi un difuzor. Trecea timpul mai usor, mai aflam si noi ce se intimpla in lume, mai ascultam o populara. Asa traim ca pustnicii“ , se plinge Ioana, de 76 de ani, cea de- a treia sotie din neamul lui Dabu.
Celor sase batrini le poarta de grija preotul din satul Radinesti. Acesta incearca sa ajunga cit mai des cu putinta la ei, sa-i grijeasca si sa-i spovedeasca pentru ca „sint batrini si niciodata nu se stie cind se rupe ata vietii.“
