16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMacheta viitorului stadion al Craiovei, prezentată astăzi - FOTO şi VIDEO

Macheta viitorului stadion al Craiovei, prezentată astăzi – FOTO şi VIDEO

http:http://www.youtube.com/watch?v=AOOLlShf7Mg

Primăria Craiova a prezentat astăzi macheta stadionului care urmează să se construiască în Bănie, în locul actualei arene „Ion Oblemenco”, împreună cu materiale foto şi video legate de acest proiect. Prezentarea a avut loc la sediul primăriei, în prezenţa reprezentanţilor Companiei Naţionale de Investiţii şi ai firmei care a realizat proiectul pentru viitorul stadion.

Viitorul stadion al Băniei este inspirat din opera sculptorului Constantin Brâncuşi, forma arenei urmărind liniile folosite la realizarea chipului „Domnişoarei Pogany”. Stadionul ar urma să aibă o capacitate de 40.000 de locuri şi cele mai moderne dotări tehnice, proiectul incluzând şi o componentă de panouri fotovoltaice.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a precizat că nu se ştie exact când va începe execuţia proiectului, în condiţiile în care în prezent încă se derulează discuţii cu deţinătorii de utilităţi din zonă. Nici în ceea ce priveşte costurile nu s-a stabilit o cifră exactă, însă se estimează ca acestea să fie la jumătate faţă de cheltuielile pe care le-a presupus construirea Arenei Naţionale din Bucureşti, ale cărei costuri s-au ridicat la suma de 240 de milioane de euro.

Finanţarea proiectului reprezintă o altă necunoscută în acest moment, existând varianta de accesare a unor fonduri europene, însă proiectul în acest sens ar urma să fie depus după aprobarea bugetului pentru perioada 2014-2020.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS