10.9 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDemisie surpriză a unui director de la Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică

Demisie surpriză a unui director de la Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică

Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a anunţat aseară demisia directorului general adjunct Rafael Grossi, unul dintre principalii negociatori asupra programului nuclear al Iranului, informează Agerpres. „Pot să confirm că directorul general adjunct Rafael Grossi şi-a înaintat demisia din cadrul AIEA”, a declarat o purtătoare de cuvânt a agenţiei Naţiunilor Unite. „Data plecării sale va fi stabilită foarte rapid”, a adăugat ea.

Niciun motiv nu a fost oferit pentru demisia surpriză a reprezentantului Argentinei, în timp ce inspectorul-şef al Agenţiei, belgianul Herman Nackaerts, se pregăteşte să se retragă în acest an.

Nackaerts şi Grossi au condus anul trecut negocierile infructuoase cu Iranul asupra controversatului său program nuclear, în legătură cu care Teheranul susţine că este strict civil. Ţările occidentale suspectează această ţară că doreşte să producă arme atomice cu uraniu îmbogăţit.

În cursul unor serii de reuniuni desfăşurate la Viena şi Teheran, cei doi negociatori au încercat fără succes să convingă Iranul să permită inspectorilor AIEA un acces mai larg la instalaţiile sale nucleare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS