18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateIGPR: 880 de persoane semnalate în Schengen, depistate în ultima săptămână

IGPR: 880 de persoane semnalate în Schengen, depistate în ultima săptămână

Un număr de 880 de persoane ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS) au fost depistate în ultima săptămână, a informat, duminică, Poliţia Română, conform news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de IGPR, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 30 aprilie – 9 mai, 880 de persoane, 78 de autovehicule şi 39 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Sursa citată precizează că au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 665 de persoane care fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

19 mandate europene de arestare

Poliţiştii români au pus în aplicare 19 mandate europene de arestare, au depistat 73 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 291 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi şapte persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 29 de documente, fiind găsite şi 64 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

215 persoane căutate de autoritățile române, depistate de parteneri pe teritoriul lor

Conform sursei citate, 215 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 34 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 34 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 17 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar şapte erau semnalate dispărute de către autorităţile române.

„Partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 10 documente şi 14 autovehicule căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale”, arată aceeaşi sursă.

CITEȘTE ȘI: FOTO: Participare numeroasă la Festivalul războaielor daco-romane Rhabon Fest din Târgu Jiu. Programul ultimei zile

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS