Trei frați, un apartament și o singură întrebare: de unde începem? Tatăl lor a murit în februarie, iar de atunci cheile stau pe masa din bucătărie, neatinse. Scena e cunoscută la orice notariat. Întâi vine golul lăsat de cineva drag, apoi, pe neașteptate, teancul de documente și un calendar care nu ține cont de doliu..
Unde și când se deschide succesiunea
Succesiunea se deschide la data decesului, la ultimul domiciliu al defunctului. Nu unde a murit, ci unde a locuit. Dacă bunicul a stat în Craiova, dar a murit la spital în București, dosarul merge la un notar din Craiova.
Un an. Atât oferă legea. De la data decesului, moștenitorii au 12 luni să spună „da” sau „nu” moștenirii (art. 1103 Cod civil). Cine nu spune nimic e tratat ca și cum ar fi refuzat. Pare un termen generos, dar nu este, mai ales când familia se ceartă pe apartament.
Două precizări juridice utile:
- În Codul civil actual, cel care cunoștea decesul și calitatea sa de moștenitor, dar nu acceptă în termen, este prezumat că renunță (art. 1112). Formularea „străin de moștenire” vine din vechiul cod. Este înțeleasă de cititori, dar „considerat că a renunțat” este mai exact.
- Acceptarea nu trebuie neapărat făcută la notar. Poate fi și tacită, de exemplu când moștenitorul se poartă ca proprietar al bunurilor (le închiriază, are grija, plateste taxele).
- Renunțarea, în schimb, se face doar expres, printr-o declarație autentică dată în fața notarului.
Ce acte îți trebuie
Lista e mai lungă decât se crede. În mare, ai nevoie de:
certificatul de deces, în original;
actele de stare civilă care dovedesc rudenia: certificate de naștere, de căsătorie;
actele de identitate ale moștenitorilor;
actele bunurilor: contractul de proprietate și extrasul de carte funciară pentru imobile, talonul mașinii, extrase de cont;
testamentul, dacă există.
Notarul verifică și două registre naționale. Unul pentru succesiuni, ca dosarul să nu fie deschis deja în altă parte, altul pentru testamente. Se întâmplă să afli abia aici că părintele lăsase un testament la un notar din alt oraș.
Dezbaterea succesiunii: la notar sau în instanță
Când moștenitorii se înțeleg, dezbaterea succesiunii se face la notar. E varianta mai rapidă și mai ieftină. Notarul stabilește cine moștenește și în ce cotă, apoi eliberează certificatul de moștenitor.
Problema apare când cineva contestă. Un frate spune că a îngrijit singur părintele și solicita mai mult. Apare, după ani, un copil din afara căsătoriei. Sau un testament pe care ceilalți îl bănuiesc făcut sub presiune. Atunci dosarul ajunge în instanță, iar procesul poate dura luni sau chiar ani.
Aici intervine și rezerva succesorală. Legea nu te lasă să dezmoștenești complet copiii, soțul sau părinții. Chiar dacă defunctul a lăsat totul prin testament unei singure persoane, moștenitorii rezervatari tot primesc o parte, jumătate din cât li s-ar fi cuvenit după lege. Mulți află de regula asta abia în fața notarului.
Cum se împarte moștenirea
Codul civil așază moștenitorii pe clase. Prima: copiii și, prin ei, nepoții. Dacă nu sunt descendenți, urmează părinții împreună cu frații și surorile. Apoi bunicii. La capăt, rudele mai îndepărtate, până la verii primari.
Soțul supraviețuitor moștenește alături de oricare clasă de moștenitori. Împreună cu copiii defunctului, primește un sfert din moștenire; cota sa crește când nu există descendenți. Un exemplu simplu: o femeie rămâne văduvă, cu doi copii. Ea ia un sfert din moștenire, iar celelalte trei sferturi se împart în mod egal între cei doi copii, câte trei optimi fiecare. Atenție: moștenirea cuprinde doar partea defunctului; jumătatea văduvei din bunurile comune îi rămâne ei.
Dacă situația e încurcată, cu mai mulți moștenitori sau bunuri în orașe diferite, o discuție cu un avocat înainte de a ajunge la notar poate lămuri ce cote și ce acte te așteaptă. Se poate și online. Pe platforme de consultanță juridică precum AVOline, o consultație cu un avocat pentru succesiuni pornește de la cateva sute de lei, sumă care se deduce din onorariu dacă echipa preia cazul.
Taxe, termene și certificatul final
Certificatul de moștenitor este documentul cu care faci totul mai departe. Intabulezi casa pe numele tău, scoți banii din cont, transferi mașina. Fără el, bunurile rămân blocate pe numele unei persoane care nu mai este.
La bani, lucrurile stau așa: dacă dezbaterea se face în primii doi ani de la deces, transferul bunurilor nu se impozitează. După doi ani, statul percepe un impozit de 1% din valoare. La asta se adaugă onorariul notarului, calculat la valoarea masei succesorale. De aceea amânarea costă, uneori mai mult decât pare la început.
Un gând de final, dacă ați ajuns până aici. Nu lăsați actele în sertar. Strângeți certificatul de deces și actele de proprietate din prima lună, verificați dacă există vreun testament și fixați o întâlnire la notar cât termenul de un an e încă departe. O succesiune e mult mai ușoară când nu o faci pe ultima sută de metri. Informațiile de aici sunt generale, iar fiecare caz are detaliile lui, care se evaluează individual.
