18.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul energiei vinde 15% din acţiunile CEO

Ministrul energiei vinde 15% din acţiunile CEO

Ministrul energiei, Constantin Niţă, s-a întâlnit ieri cu administraţia şi sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru a discuta condiţiile în care poate fi încheiat contractul colectiv de muncă. Potrivit ministrului, mai erau în discuţie câteva probleme legate de finanţarea activităţilor sportive, precum şi zilele de concediu de odihnă suplimentar. În urma medierii asigurate de şeful Ministerului Energiei, s-a ajuns la un acord în privinţa bugetului pentru cele trei echipe de handbal, fotbal şi baschet. Complexul Energetic Oltenia va aloca în acest an Cluburilor Energia şi Pandurii suma de 13 milioane de lei. Jumătate din bani vor reveni însă echipei de fotbal conduse de Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie şi al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia. Ministrul Niţă a precizat, de altfel, că s-a întâlnit şi cu Marin Condescu, în vizita sa în judeţul Gorj, unde a fost prezent la Termocentrala Rovinari, precum şi la Exploatarea Minieră de Cariere Roşia, iar la Târgu Jiu, la sediul CEO şi la prefectură.
A vorbit despre neregulile din minerit

În ceea ce priveşte privatizarea Complexului Energetic Oltenia, ministrul a precizat că aceasta nu va fi posibilă atâta timp cât compania va înregistra profit. De asemenea, în luna noiembrie a acestui an, statul va vinde pe bursă 15% din acţiunile CEO pentru a atrage capital în vederea realizării de investiţii.
„Cât timp CEO va fi pe profit, nu se va pune niciodată problema privatizării. Cel mai probabil, în noiembrie va fi vândut pachetul de 15% din acţiuni. De asemenea, vom solicita guvernului să facă o derogare ca CEO să îşi păstreze profitul pe anul trecut pentru investiţii. Lucrăm la un proiect ca CEO să preia unele unităţi ale Hidroelectrica şi ar fi nevoie de investiţii la câteva din aceste obiective dacă vor fi preluate. În perioada următoare mai avem în vedere şi reglementarea situaţiei energiei eoliene: câte certificate primesc producătorii, de ce valoare şi aşa mai departe. Piaţa trebuie echilibrată. Obiectivul Ministerului Energiei este clar: CEO trebuie să meargă pe profit şi am fost de acord cu tăierile din cheltuieli nejustificate. Am primit şi eu raportul Corpului de Control al Guvernului şi trebuie să se înceapă recuperarea sumelor care ies în minus. Am văzut acolo macarale închiriate la preţuri de mai multe ori decât cel normal, bani daţi la sport, motorină şi aşa mai departe. Unde nu se poate recupera, organele în drept va trebui să se ocupe de acest lucru“, a declarat Constantin Niţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS