26.5 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCinci persoane judecate pentru o fraudă de peste 4,5 milioane de euro adusă UniCredit

Cinci persoane judecate pentru o fraudă de peste 4,5 milioane de euro adusă UniCredit

Cinci persoane au fost trimise în judecată de procurorii anticorupţie după ce au luat credite în valoare de peste 4.5 milioane de euro de la UniCredit Ţiriac Bank în baza unor documente false, a anunţat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), printr-un comunicat.
În acest dosar vor fi judecaţi Ion Hondaru, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, Marian Constantinof, pentru trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şi Radu Alexandru Luca, Bogdan Iulian Cîrstina Neacşu şi Corneliu Şchiopu, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave.
Prejudiciul total produs UniCredit Ţiriac Bank prin acordarea acestor credite şi acordarea comisionului de intermediere pentru Alexandru Luca şi S.C. Luca Finance Management S.R.L. a fost de 4.584.687,06 euro.
Având în vedere că o parte din aceşti bani au fost restituiţi, UniCredit Ţiriac Bank s-a constituit parte civilă cu suma de 3.500.759,16 Euro. În vederea recuperări acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui bun mobil aparţinând S.C. Luca Finance Management SRL.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti, se mai arată în comunicatul DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU