32.8 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul Republicii Moldova merge săptămâna viitoare într-o vizită oficială în Franţa

Premierul Republicii Moldova merge săptămâna viitoare într-o vizită oficială în Franţa

Premierul moldovean Vlad Filat va face o vizită oficială în Franţa în perioada 12-14 aprilie, prima de la preluarea mandatului, a anunţat astăzi ministrul de externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă. Premierul Vlad Filat va vizita mai multe întreprinderi şi va discuta cu oamenii de afaceri francezi care ar putea investi în Republica Moldova, urmând să aibă o întrevedere şi cu premierul francez, Francois Fillon. "Pentru deplasările viitoare, componenta economică va fi, la fel, prioritară. O să vedem, poate va fi cazul sa reorganizăm ambasadele noastre sau să punem oameni acolo care să se ocupe de atragerea investiţiilor în Republica Moldova", a declarat Vlad Filat. Ministrul de externe, Iurie Leancă, şi ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, vor face parte din delegaţia care îl va însoţi pe premierul Republicii Moldova în vizita la Paris. Totodată, din componenţa delegaţiei aprobate astăzi la şedinţa de Guvern vor face parte viceministrul Tehnologiei informaţiei şi Comunicaţiilor, Dorin Recean, şi viceministrul Agriculturii, Viorel Guţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS