Pentru creştinii ortodocşi, Săptămâna Patimilor, numită şi Săptămâna Mare, este ultima săptămână din Postului Paştelui, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paştilor, când au loc zilnic slujbe care amintesc de ultimele zile ale Mântuitorului pe pământ, înainte de Înviere.
Săptămâna Mare are menirea de a pregăti credincioşii pentru Înviere. Este o perioadă în care se ţine post sever, iar oamenii, potrivit tradiţiei, îşi pregătesc atât spiritul cât şi gospodăriile pentru Sfânta Sărbătoare a Paştelui.
În fiecare seară din această săptămână, în biserici vor fi oficiate slujbe speciale numite Denii. Conform tradiţiei, fiecare din zilele rămase până la marea sărbătoare a Învierii Domnului rememorează etapele drumului Mântuitorului spre Golgota.
La slujba de luni, preoţii amintesc de preafericitul Iosif şi de pilda smochinului neroditor. Povestea lui Iosif aminteşte de cea a Mântuitorului, care, în ciuda celor pătimite a iertat şi mântuit omenirea. Iosif Patriarhul, a fost bătut de proprii fraţi, a dus o viaţă de sclav, dar a ajuns, datorită înţelepciunii, conducător al Egiptului. El i-a iertat pe cei care i-au greşit şi a salvat de la foamete poporul. Pilda smochinului neroditor îndeamnă la umilintã şi reaminteşte oamenilor să facă fapte bune. În lunea dinainte de Paşti, Isus a blestemat un smochin fără rod, iar acesta s-a uscat. În faţa minunii, Mântuitorul le-a explicat ucenicilor că fără bunătate, omul este ca un smochin fără rod.
Cea de-a doua zi din Săptămâna Patimilor este Marţea cea Mare, numită şi Marţea Seacă. La slujba din această zi, preoţii fac cunoscută profeţia lui Hristos despre sfârşitul lumii, amintind tuturor că sensul vieţii omului este veşnicia, iar aceasta nu se poate obţine fără milostenie. Preoţii amintesc în timpul slujbei două parabole: pilda celor zece fecioare şi pe cea a talanţilor. Istorisite de Isus discipolilor săi pe drumul înspre Ierusalim, poveştile sunt menite să îi atenţioneze pe oameni să se îngrijească de virtuţi, mai ales de milostenie. În pilda celor zece fecioare, Iisus le aminteşte ucenicilor că au datoria de a-şi pregăti sufletul pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Slujba din Miercurea Mare aminteşte de exemplul păcătoasei desfranate, înstrăinate de Dumnezeu, care în această zi L-a uns pe Isus cu mir, şi de cel al lui Iuda, ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vandut, tot astăzi, pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor care voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a facut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post tot timpul anului, ca şi vineri, ziua în care Isus a fost răstignit.
În Joia Mare, oamenii merg la biserica să se spovedească şi să se împărtăşească, iar seara participă la denie, sau la priveghi. Vopsitul ouălor în roşu se face în Joia Mare, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca şi cozonacul ce vor fi aduse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.
Tot în Joia Mare sunt prăznuite: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către soldaţi.
Există şi câteva superstiţii referitoare la această zi, care spun că nu este bine să dormi în Joia Mare, pentru că vei rămâne leneş un an întreg, aci cine doarme in aceasta zi va ramane leneş un an întreg, morţii vin în fiecare an în această zi la vechile lor locuinţe, unde stau până în sâmbăta dinainte de Rusalii, care se sărbătoresc la 50 de zile după Paşti. De aceea, în acestă zi se fac focuri în curtea casei, pentru ca morţii să se poată încălzi. De asemenea, în credinţa populară, Joia Mare este ziua în care femeile trebuie să termine de tors cânepa.
În Vinerea Mare, nu se mai slujeşte Sfânta Liturghie, se ţine post negru şi nu lucrează nimeni nimic, nici măcar clopotele nu se trag în biserică. Daca trebuie vreun mort îngropat, se îngroapă numai cu bătaie de toacă. De când se slujeste Punerea în Mormânt, la denie, si până în ziua Invierii, în Duminica Paştelui, la miezul nopţii, nu se trag clopotele.
Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a chinului lui Hristos, care se află acum în mormânt. La sfârşitul slujbei se înconjoară biserica cu Sfântul Aer, o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului, pe sub care trec toţi credincioşii. Numit si Epitaf, Sfântul Aer simbolizează trupul mort al lui Hristos.
Sâmbăta Mare este ultima zi de pregatire a Paştilor, când gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiţionale, termină curăţenia şi fac ultimele retuşuri la hainele pe care le vor îmbrăca la Înviere şi în zilele de Paşti. Pe vremuri era obligatoriu ca femeile să îmbrace măcar o cămaşă nouă, iar bărbaţii să aibă cel puţin o pălărie nouă. În Sâmbăta Mare, se sacrifică mielul şi se prepară drobul, friptura şi borşul de miel. În mod tradiţional, de Paşte nu se pregătesc foarte multe feluri de mâncare.
La miezul nopţii, oamenii aflaţi la slujbă îşi aprind lumânările şi cântă Învierea Domnului. După ce iau lumina, care trebuie purtată până acasă, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană şi în ziua de Înviere, dar şi peste o săptămână, când e Paştele Morţilor.
Deniile din Săptămâna Mare, oficiate în biserici după ora 18.00, din seara Floriilor până vineri, când se cântă Prohodul, atrag o mulţime de credincioşi.
Cele mai importante denii sunt cele de joi si vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de Denia mică şi Denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii, ale patimilor, şi scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cântarea Prohodului şi inconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf, care reprezintă scena punerii în mormânt.
