19.4 C
Craiova
joi, 13 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSocietatea civilă vrea să ştie ce se va întâmpla după referendum

Societatea civilă vrea să ştie ce se va întâmpla după referendum

Reprezentanţi ai societăţii civile au cerut astăzi într-o conferinţă de presă, să se explice paşii concreţi care vor urma după referendum, considerând că nu este corect ca electoratul să iasă la vot fără a şti ce urmează.

Directorul Agenţiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, a declarat că „nu se poate ieşi la vot fără să se ştie ce urmează după vot“, subliniind că informarea electoratului în legătură cu ce se va întâmpla în urma rezultatului referendumului este o problemă majoră.

La rândul său, reprezentantul Asociaţiei Pro Democraţia, Costel Popa, a spus că îngrijorarea organizaţiei sale este legată de posibilitatea fraudării alegerilor prin votul multiplu şi a precizat că, pe 25 aprilie, a trimis premierului Călin Popescu Tăriceanu o scrisoare în acest sens, dar că nu a primit încă un răspuns. Pro Democraţia a propus şi două soluţii pentru a evita votul multiplu – „înfiinţarea unei baze de date şi asumarea Ministerului  Internelor a acestui serviciu“, în care să se înregistreze fiecare votant sau restrângerea numărului de secţii speciale de votare, în care alegătorii care nu se află în localitatea de domiciliu să-şi poată exprima opţiunea electorală. Costel Popa a spus că trebuie, de asemenea, să se acorde o atenţie specială cetăţenilor aflaţi în străinătate, având în vedere că numărul lor este destul de mare.

Radu Filipescu, preşedintele Grupului pentru Dialog Social, a precizat că parlamentarii care au declanşat  referendumul trebuie să-şi asume responsabilitatea întregului demers, în condiţiile în care decizia suspendării preşedintelui Traian Băsescu a fost una politică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS