32.8 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpitalul Regional, „mosit“ din toate partile

Spitalul Regional, „mosit“ din toate partile

Proiectul de infiintare a unui spital regional in Dolj este din ce in ce mai aproape de a deveni realitate. Cinci primari din comunele limitrofe Craiovei s-au oferit ieri sa puna la dispozitie terenuri pentru ridicarea Spitalului Regional in judet.


Dupa ce in cadrul unei videoconferinte cu ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu primarul Antonie Solomon a declarat ca Bania nu are pamânt pentru ridicarea unuia dintre cele opt spitale regionale care vor fi infiintate in tara, administratia doljeana a hotarât sa caute teren in imprejurimile orasului. Cinci primari de comune din zona periurbana a Craiovei au participat ieri la o intâlnire cu presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Dolj, Dan Gabriel Mogos, si arhitectul-sef al judetului, Dumitru Cernatescu, o intâlnire organizata cu scopul de a identifica suprafete de pamânt care se pot fi folosite in acest proiect. Dan Gabriel Mogos a declarat de la inceput ca, desi nu se cunoaste proiectul cladirii finantate cu fonduri de la Banca Mondiala si Ministerul Sanatatii, pentru realizarea acesteia va fi nevoie de cel putin cinci-zece hectare de teren. „Spitalul de Urgenta din Craiova functioneaza ca un spital de urgenta, dar nu are circuitele necesare unui astfel de spital. Actualul spital e prost plasat pentru ca un accidentat este nevoit sa traverseze tot orasul si intervalul de timp pentru a ajunge la spital e mare. Terenul va trebui sa fie aproape de drumul national pentru ca orice mijloc de transport sa aiba accesibilitate la spital si va fi nevoie inclusiv de o pista pentru avioane. Nu avem deocamdata detalii de arhitectura a cladirii, dar terenul va trebui sa aiba o suprafata intre cinci si zece hectare pentru ca in jurul spitalului se vor dezvolta si alte investitii, va fi ca un orasel“, a spus directorul Mogos.


Terenurile de la aeroport, in vizor pentru spital


O prima propunere de amplasare a spitalului regional a venit din partea presedintelui CJ, Ion Prioteasa, care a precizat ca in curând institutia pe care o conduce va intra in posesia a 256 hectare de teren situate in apropierea Aeroportului din Craiova. Potrivit presedintelui Prioteasa, ceea ce ar putea determina respingerea propunerii de catre specialistii MS ar putea fi chiar apropierea de pista aeroportului, fapt ce implica un anumit regim de inaltime al cladirilor aflate in imprejurimi. „Ieri am discutat din nou la MApN si e fara dubiu ca terenurile de la aeroport vor veni la noi, asa ca am avea posibilitatea din 256 de hectare sa gasim si pentru spital. M-am gândit la intersectia cu Hanul Doctorului. Din pacate nu stim detalii despre regimul de inaltime al spitalului pentru ca fiind aproape de pista aeroportului, toate cladirile de aici trebuie sa aiba o anumita inaltime“, a precizat Prioteasa.


Propunerile Doljului, trimise la Ministerul Sanatatii


Chiar daca oficialii de la Bucuresti nu vor accepta propunerea CJ, la intâlnirea de ieri s-a inregistrat chiar o inflatie de oferte de terenuri pentru infiintarea spitalului in jurul Craiovei. Cu toate ca MS a cerut trei propuneri de locatii pentru noul spital, primarii din Cârcea, Podari, Malu Mare, Simnic si Pielesti au afirmat ca pot pune la dispozitia CJ chiar si câte doua terenuri proprietate privata cu o suprafata de zece hectare si au afirmat ca achizitionarea acestora de la persoanele care le detin nu va fi o problema. Una dintre ofertele primarilor prezenti la intâlnire a fost cea a primarului din Pielesti, Constantin Nica, care a oferit autoritatilor doua solutii de amplasare a spitalului regional, lânga padurea din Pielesti sau pe Drumul Judetean 87, care face legatura intre drumul national si comuna. „Problema la noi e cu preturile, pentru ca sunt foarte mari, insa zona e foarte buna pentru spital, iar eu as fi cel mai incântat sa se faca la noi in comuna“, a spus Nica. A doua oferta a venit din partea primarului din Simnicu de Sus, Constantin Staicu, care a precizat ca are un teren de 6,4 hectare in zona centurii care ar putea fi folosit in acest scop, mai ales ca pâna in 2009 va fi diminuat si gradul de poluare in zona. Dumitru Cernatescu, arhitectul-sef al judetului, a declarat ca va discuta cu fiecare dintre primarii din zona periurbana a Craiovei pentru a identifica terenurile disponibile si va intocmi apoi o harta a acestor pamânturi. „Vom identifica impreuna cu primarii din comunele din jurul Craiovei terenurile disponibile si vom intocmi o harta care va fi inaintata Ministerului Sanatatii. Comisia de acolo va putea sa-l selecteze din oferta noastra pe cel potrivit pentru ridicarea unui spital regional“, a spus Dumitru Cernatescu.


Harta de terenuri disponibile si pentru investitori


Primarii prezenti ieri la intâlnire au fost indemnati de autoritati sa identifice terenurile disponibile nu numai pentru amplasarea unui spital regional, dar si ca oferta pentru potentialii investitori. Presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, s-a aratat dispus sa faca oferte de cumparare pentru terenurile puse la dispozitie de oameni si a declarat ca la nivelul CJ va fi constituita o comisie de negociere in acest sens. „E de dorit daca identificati un teren pe raza localitatii care credeti ca va atrage investitorii, spuneti-ne pentru ca suntem dispusi sa cumparam aceste terenuri. E bine ca, daca vine un investitor la noi sa avem ce oferi, iar pamântul este marfa care se vinde cel mai bine acum. Vom face o comisie formata din personal de la noi si din consilieri judeteni care sa negocieze cu oamenii“, a spus Prioteasa. O prima oferta a fost deja facuta de primarul din Podari, Constantin Gheorghita, care a declarat ca are deja cinci hectare disponibile pentru infiintarea unei piete de gros in localitate.


Spitalul Filantropia se va muta la Spitalul Judetean


Viziunea autoritatilor despre sistemul sanitar doljean include pe viitor mutarea Spitalului Filantropia in cladirea actualului Spital Judetean de Urgenta Craiova. Potrivit directorului ASP Dolj; Dan Gabriel Mogos, cladirea in care functioneaza Spitalul Filantropia nu mai intruneste conditiile necesare unui spital de nivel european, iar câteva imobile fac deja obiectul unor revendicari in baza legilor proprietatii. „Probabil ca in viitor vor renunta la aceste cladiri pentru ca nu mai indeplinesc cerintele actuale. Daca CJ va pune la dispozitie cladirea Spitalului Judetean probabil ca intre consiliul local de care apartine «Filantropia» si CJ vor avea loc discutii pentru ca acolo este un teren foarte scump“, a precizat Mogos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS