Dispecer in mina, fara noroc
Doua la Piata Centrala – cite una la fiecare intrare – masutele cu lozuri se pierd printre chioscurile de ziare si tonetele cu pantofi. Pina la prinz ramine doar una. Cu aglomeratia din jur, care pare sa o inghita cu totul, nici ea nu are sanse sa mai reziste mult.
Din spatele ei, impachetata in geaca si sapca, Elena numara biletele de pe mapa si orele. La zece minute, scoate de sub masuta o sticla cu ceai. Era fierbinte de dimineata. Dar e bun si asa, mai rece. Trece vremea mai usor. Mai am vreo trei ore de stat, vine schimbul de tura“, zice Elena, potrivind sigla firmei cu palma.
Are 43 de ani. In domeniu e tinara, s-a angajat doar de un an la Loterie.
„Am fost dispecer la mina, in Motru, dar m-am mutat cu sotul aici si trebuia sa-mi gasesc ceva de lucru“, a povestit Elena cum a ajuns in spatele masutei.
La CNLR erau locuri vacante, asa ca femeia nu a facut nazuri. Desi stia bine ce o asteapta.
„E destul de greu cu vremea. Vara e prea cald, iarna inghetam. Pun pe mine tot ce pot, sa rezist. Nu ma pling insa“, zimbeste ea la opt grade Celsius. „Salariul e bun, vinzarea merge“.
Intr-un an nu a cazut prada ispitei
Oferta de pe masuta Elenei este intr-adevar generoasa. „Cinci feluri de bilete, cu preturi de 15 la 30 de mii. Cistigurile sint in milioane de lei, garsoniere si chiar o excursie la Torino. Astea cu zodiac sint cele mai vindute“, isi lauda femeia, cu profesionalism, marfa. „Saptamina trecuta, o doamna a luat doua milioane de lei, cu un bilet la zodiac. Zicea ca are doi gemeni, asa ca a luat un loz de la zodia asta…“.
Desi lucreaza doar de anul trecut, multi craioveni au plecat fericiti de la masuta Elenei. Zece, douazeci si chiar cincizeci de milioane – a citit sumele cu ochii ei pe biletele cistigatoare. Asta nu a convins-o insa niciodata sa-si incerce si ea norocul.
„Nu am luat niciodata loz. Nu cred in noroc. Pot sa stau cu el pe masa, ca nu e al meu“, spune Elena, suflind citeva fire de praf de pe lozurile intinse ordonat pe masa.
Gestionara la IUG, specializata in clasamentul lozurilor
Chiar in usa garii are masuta Floriana Pavel. La 43 de ani, fosta gestionara de la IUG nu a avut de ales, decit mapa cu bilete.
„Dupa 17 ani in fabrica si inca unul la patron, eu cred ca am nimerit bine“, a spus femeia, muscind dintr-un covrig uscat- prinzul si gustarea de dupa-amiaza.
Nu se plinge. Cu cinci ani experienta la masuta de fier, Floriana a invatat psihologia comertului de strada: „Meseria asta nu inseamna numai sa stai la masa. Trebuie sa stii sa vorbesti, sa faci reclama, ca omul habar n-are ce ai tu sa-i dai, mai ales cind le vede pe toate la un loc. Ii explici, cu rabdare, ce cistiguri are fiecare, ce presuri sint si ce avantaje au daca dau banii. Ii iei frumos, cu respect. Chiar daca mai vine unul beat si te impinge ori te injura, il lasi in durerea lui, nu-l bagi in seama. Dar frumos, ca este in joc numele tau si al firmei!“
Cu scoala meseriei invatata pe de rost, Floriana a facut chiar un clasament al lozurilor.
„Cel mai mult imi place ala cu trifoiul. Si pentru design, si pentru cistiguri, de 50 de milioane. Mai iau si eu cite unul, din cind in cind, dar nu am avut noroc… Clientii il prefera pe cel albastru – pentru ca se razuieste cu unghia, cred. Urmatoarele, in ordinea vinzarilor, sint 6 din 49 si zodiacul. Ultimul e ala mic, cu capsa. Doar pensionarii il mai iau, ca e singurul pe care-l cunosc.. “, a spus Floriana.
Ride de 20 de ani… stiti cum e!
Mariana Popa are 37 de ani si 17 ani de experienta loto. „Lucrez de la 20 de ani la masuta. Stiti cum este: daca altceva nu se poate“, se scuza femeia pentru daruirea in cimpul muncii. De statura micuta, infofolita in doua pulovere, o haina si mai multe articole de lenjerie, Mariana pare ca nu simte deloc temperaturile in continua scadere de afara. Si parca nu au trecut nici 17 ierni si 17 veri peste ea. „Stiti cum este: trebuie sa fii optimist“, a spus femeia, stind in picioare. Scaunul este sub masa. Nu-l scoate decit in rarele momente in care este obosita.
„Ma cam dor rinichii, stiti cum este, dar nu e grav“, ride cu buzele rujate si ochii migdalati de dermatograf. „Imi place ce fac: munca cinstita. Si cind nu am program, ma duc la tura libera. Sa fac un ban, stiti cum e…“.
De cind lucreaza in domeniu, Mariana nu si-a incercat nici macar o data norocul la Loterie. Nu pentru ca nu ar crede – doar ii vede cu ochii ei pe cistigatori cind ii cer banii – dar nu vrea sa-si forteze soarta.
„Imi da Dumnezeu ce vrea el, nu ce vreau eu“, zice cu fata senina. Cind o fi…o fi! Pina atunci trebuie sa zimbesc, stiti cum este… Nu ma gindesc prea mult. Nici la bine, nici la rau“.
