Are, nu are treaba, nea Trica Milicov din Robanesti isi ia bastonul si pleaca la primarie sa reclame ceva. La cei 81 de ani si cu frontul facut pe linia intii, nea Trica crede ca a ajuns batjocura copiilor nevestei. Dupa razboi a fost improprietarit cu doua hectare de pamint, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate. De citiva ani, rudele nevestei sale i-au vindut pamintul, pacalindu-l pe batrin ca-l duc la notar sa semneze o hirtie prin care declara ca nu doreste sa vinda nici o palma de teren. Omul sustine si acum ca n-a vindut nimic si ii cere in fiecare zi primarului cele doua hectare de teren care i se cuvin. Batrinul are trei pensii cu care intretine familia unui nepot ce-i poarta de grija.
Dupa 50 de ani, inapoi la Frumusica Noua!
„Cit a trait nevasta mea, Vergina, nu am avut treaba cu fata ei si cu ginerele. Eu nu am avut copii si am crescut-o pe fata nevestii. Dupa ce a murit Vergina, am ajuns batjocura lor. Eu cu nepotii maninc intr-o sala mica si fata cu barbatul ei se lafaie. Am fost ranit in linia intii si am fost luat si prizonier de razboi. Vai de mama mea cum am scapat! In Basarabia, in satul Frumusica Noua, m-a luat o femeie miloasa si m-a ingrijit, ca eram mai mult mort cind m-a gasit. Dupa ce am plecat, ea mi-a scris adresa ei pe o carte postala pe care am pus-o in buzunarul de la piept. La Braila, cind m-am intors de pe front, mi-au furat cartea, ca au crezut ca am bani, si i-am pierdut adresa, ca nu apucasem sa ma uit cum o chema si unde statea. Acu’, domnule primar si onorata instanta, sa-mi spuneti cind puneti telefoane in comuna ca vreau sa-i dau femeii un telefon ca asteapta de 50 de ani sa-i scriu cum i-am promis. Daca nu se poate, mai incolo, o sa ma duc pina la Frumusica Noua sa o caut si sa-i multumesc ca mi-a salvat viata. Nu stiu cum o cheama, dar o gasesc eu, ca sta cum intri in sat pe dreapta, la citeva case. Nu cred ca a murit, ca n-am murit nici eu. De aia va spuneam ca tata, cind m-am intors de pe front si eram ranit de doua ori, mi-a dat mai mult pamint mie cu 16 ari ca a zis ca am luptat. Decoratii nu au apucat sa-mi dea, ca pe linia intii nu sta nimeni cu ele in mina. Au apucat aia din spatele frontului, ca nu era focul pe ei. Domne primar, mie sa-mi dai pamintul pe care mi l-a dat statul, ca am varsat singe pentru el. Eu nu am vindut nimic, ca doar atunci cind m-au dus la notar am semnat ca nu sint de acord sa-l vind. Nu se poate sa ma fi inselat cineva. Am donat si casa si mi-a spus mie cineva ca, daca ginerele meu nu se poarta bine cu mine, pot sa-i iau donatia inapoi. Saptamina viitoare o sa plec la Frumusica Noua, ca femeia aia asteapta de 50 de ani sa-i multumesc.“
„Domnule primar si onorata instanta…“
Nea Trica nu are timp sa asculte explicatiile oficialilor de la primarie. In fiecare zi isi ia bastonul, sticluta cu picaturi pentru ochi, in care nu mai este solutie, si pleaca la primarie sa le expuna problema cu pamintul lui si sa le povesteasca despre femeia din Frumusica Noua. Pentru ca nu prea vede, el isi incepe intotdeauna povestile cu: „Domnule primar si onorata instanta…“. Ca mai toti batrinii, isi aminteste amanunte uluitoare din timpul razboiului, dar nu mai stie ce a facut in ziua anterioara. Nea Trica are putine dorinte, printre care aceea de a nu muri batjocorit de rudele nevestei. Ar fi pacat de batrinetile lui!
