• După trei ani de la intoarcerea in ţară, „călătoria“ Mariei continuă fără voia ei. De data aceasta in căutarea unei case, pentru că a rămas „pe drumuri“ cel mai mare glob-trotter din lume • Craiovenii curioşi să vadă paşaportul, fotografii şi obiecte din călătoria in jurul lumii o pot face la Casa Băniei, unde Mariea a poposit ieri pentru citeva ore
Pe 18 martie 1997 pornea să cucerească lumea. La propriu. I-au trebuit trei ani şi două luni să bată cu pasul 120 de ţări din opt continente, ajungind inclusiv la cei doi poli ai pămintului. Nu este bărbat, aşa cum cei mai mulţi dintre voi ar tinde să creadă, dar este cu siguranţă cea mai „bărbată“ femeie din cite s-au văzut. Şi, pe deasupra, mai este şi romancă! Mariea Crişmaru figurează in Cartea Recordurilor drept cel mai mare călător al lumii, singura femeie care a făcut ocolul pămintului pe propriile picioare. Aceeaşi onoare, de a figura in Guiness Book, a avut-o şi paşaportul ei, fiind cel mai lung din lume. El numără 54 de pagini şi are 19 metri lungime! Şi cind te gindeşti că toată călătoria a pornit de la o glumă…
Te uiţi la femeia blondă, cu ochi incredibil de albaştri şi limpezi, şi ţi-e greu să ţi-o inchipui altundeva decit in spatele unui birou, mereu aranjată „la patru ace“, buchisind acte cu ochelarii pe nas. Şi totuşi, Mariea a „călcat“ toate continentele in bocanci şi adidaşi, intr-o călătorie in jurul lumii demnă de poveştile fabuloase ale lui Jules Vernes, plină de peripeţii şi suspans. Şi totul a pornit dintr-o glumă, din curiozitatea tipic feminină a celei care era pe atunci corespondent al unei reviste.
„A fost un fel de pariu pe care l-am făcut cu băieţii mei, pe atunci paraşutişti in lotul naţional. Citisem un articol intr-un ziar despre Nicolae Ghimpu, care făcuse turul Romaniei şi apoi un tur al continentelor. M-a impresionat şi m-a intrigat. Şi aşa am ajuns eu, femeie divorţată şi cu doi copii, să-l sun pe nea’ Ghimpu şi să-l intreb ce inseamnă un tur al continentelor. M-a chemat la el. Eu m-am dus din curiozitate, el a inceput să-mi vorbească foarte serios, să-mi explice că trebuie să inveţi să mergi. El a luat-o de bună, eu am plecat de acolo convinsă că n-o să-l mai văd niciodată.
M-am dus acasă, la băieţii mei, care au inceput să ridă de mine. Cel mare imi spune: <<Domne, tu nu ajungi nici pină la benzinăria din colţ!>>. Şi atunci m-am ambiţionat. Ce putea fi aşa de greu?“.
Da’ di şi meri pe jos?… Na, că multe păcate trebe să ai, fato!“
Aşa a inceput totul. A doua zi, „zgindărată“ in orgoliu şi pornită intr-un pariu cu copiii ei şi, cel mai important, cu ea insăşi, femeia de 48 de ani (…„dar arătam de 30!“-povesteşte Mariea, rizind) s-a reintilnit cu nea’ Ghimpu, care a dus-o direct la Ministerul Sporturilor şi a prezentat-o ca pe prima femeie din Romania care vrea să facă turul ţării pe jos, şi apoi turul lumii. Cind ministrul i-a strins mina şi a felicitat-o, deja nu mai era loc de intors. A doua zi, toate televiziunile şi posturile de radio preluaseră ştirea, spre stupoarea copiilor Mariei, care au inţeles că ar fi cazul să işi ia mama in serios.
Turul Romaniei a fost un fel de „incălzire“. 3.500 de kilometri, parcurşi in 114 zile, numai cu picioarele, fără ajutorul nici unui mijloc de transport. „Sint atitea şi-atitea amintiri şi poveşti de spus! Apropos de mijloace de transport, imi amintesc de un ţăran care mergea cu căruţa pe lingă mine. <<Ziua bună!- zice el. Ziua bună!- ii răspund. No, da’ unde meri mata? La Sighet mer. No, da’ di şi meri pe picere? Pentru că aşa trebuie. Da’ di şi trebe aşa? Pentru că fac turul Romaniei pe jos. Apăi, di şi nu spui aşa…Şi ciţi sinteţi? Păi, doar eu singură. Omu’ s-a scărpinat in cap şi intr-un final m-a intrebat: Ş’atunci cu cin concuri?>>… De unde să ştie omul că eu concuram cu mine?! Şi, altă femeie, după obişnuita intrebare: Da’ di şi meri pi jos?, mi-a spus: Na, că multe păcate trebe să ai, fato!“.
60 de kilograme de bagaj cărat zilnic in spate
După turul Romaniei a venit marea incercare: cucerirea continentelor şi a titlului de cel mai mare călător al lumii. A plecat din faţa Primăriei din Bucureşti pe 18 martie 1997, cu 600 de dolari in buzunar, in flashurile aparatelor de fotografiat ale presei şi urările de bine ale romanilor veniţi să-i stringă mina şi să-i ureze succes. Pasul cel mai greu fusese făcut, pleca in călătoria vieţii ei, hotărită să o ducă la bun sfirşit. Ce a urmat după aceea este o poveste lungă, pe care Mariea speră să o pună intr-o zi pe hirtie, pentru ca aceia mai puţini curajoşi să facă ocolul lumii măcar in imaginaţie, citindu-i memoriile. Nici o amintire nu a fost irosită. Fiecare lucru intilnit pe drum, grandios sau mărunt, a fost intipărit intr-un colţ al minţii şi al sufletului. Oameni, locuri, intilnirea cu mari personalităţi sau pur şi simplu cu mari suflete, intilnirea cu prinţul Iordaniei sau cea cu cerşetorul care, citind de venirea Mariei, ii păstrase un măr şi doi biscuiţi pentru drum.
Mariea s-a intors după trei ani şi două luni, după ce străbătuse 120 de ţări din opt continente, după ce ajunsese la capătul lumii şi primise aprecierea, binecuvintarea şi cuvinte de suflet de la toate naţiunile pămintului. Purta in cele peste 60 de kilograme de bagaj pe care le-a cărat in permanenţă asupra ei, 10.000 de fotografii, obiecte din fiecare ţară străbătută, pămint de pe fiecare continent, daruri, diplome onorifice, amintiri.
Strigăt la urechea surdă a preşedintelui: „N-am unde să stau, ajutaţi-mă!“
Pe 1 iunie 2000, Mariea Crişmaru săruta pămintul Romaniei, „ca un copil al patriei“. Patrie care avea insă să-i dezamăgească aşteptările. „Călătoria mea nu s-a sfirşit incă, pentru că eu nu am ajuns acasă. Nu am o casă! Ajunsesem in Canada, nu mai aveam nici un ban, nu voia nimeni să mă sponsorizeze. Şi atunci am fost nevoită să-mi vind casa, să pot merge mai departe. Primarul capitalei, pe atunci Viorel Lis, mi-a promis că o să mi se dea alta cind mă voi intoarce. Am vindut-o liniştită. Şi am rămas pe drumuri. Cind am ajuns in ţară, la sfirşitul călătoriei, şi domnul Iliescu mi-a inminat diploma şi medalia de merit, eu, in loc de mulţumesc, ii şopteam cu disperare la ureche: <<N-am unde să stau, ajutaţi-mă!>>“.
Se pare insă că Mariea nimerise lingă urechea cea surdă a preşedintelui. O altă promisiune a primit-o intr-o emisiune in direct, unde prefectul de Alba i-a promis că o să-i ridice o casă din lemn. Dar, o dată cu dispariţia camerelor de filmat, nu s-a mai ştitu nimic nici de prefect, nici de promisiune.
„De cind m-am intors, stau pe ici, pe colo, găzduită din mila oamenilor care apreciază ce am făcut. Dacă mă intrebaţi: Se merită să fii patriot in Romania, Mariea?, o să vă răspund cu mina pe inimă: NU!“.
Intoarsă in ţară, Mariea Craşmaru, femeia care a fost primită cu ospitalitate de sute de naţii, de oameni necunoscuţi care i-au făcut loc in casa şi sufletul lor necondiţionat, aici, in Romania, nu işi găseşte locul. Halal naţiune!
