Platon – Socrate
de Alfred Edward Taylor, Editura Herald
Volumul de faţă va frapa, probabil, cititorii prin mai multe lucruri. Unul dintre acestea este însuşi scopul declarat al cărţii: aducerea împreună a doi mari gânditori, Socrate şi celebrul lui discipol, Platon, care au dominat filosofia şi cultura europeană timp de peste două mii de ani. O încercare lipsită totuşi de riscuri, întrucât este bazată pe o reuşită clasică în studiul filosofiei platonice şi al celei socratice, materializată în seria de lucrări ale lui A.E. Taylor. Alt lucru susceptibil să ridice cititorului semne de întrebare este disproporţia dintre anvergura gigantică a filosofilor şi dimensiunile reduse ale cărţii. Aici, răspunsul trebuie găsit tot în măiestria lui Taylor, care a prezentat concepţiile filosofice ale lui Platon şi Socrate în două lucrări distincte. Taylor a urmărit să înfăţişeze propria sa impresie asupra doctrinei platonice, rezultată în urma a numeroşi ani de studiu. Cititorul ar mai putea fi surprins, de asemenea, de faptul că, deşi autorul nu a avut intenţia de a epuiza materialul filosofic specific în fiecare caz în parte, a reuşit totuşi să ofere o imagine cuprinzătoare şi coerentă, din care pare că nu lipseşte nimic. Lucrările lui Taylor despre cei doi filosofi greci, prezentate în acest volum, sunt cuceritoare prin claritate, stil literar şi subtilitate filosofică. Cititorii dialogurilor platonice, care cunosc dificultatea de a separa ideile socratice de cele ale lui Platon, vor găsi aici un punct de vedere admirabil argumentat, potrivit căruia Socrate din dialogurile ce aparţin primei părţi a vieţii lui Platon nu este un simplu personaj, ci omul istoric. Este totuşi greu de spus unde se termină Socrate şi unde începe Platon. Putem afirma însă odată cu A.N. Whitehead că istoria filosofiei s-a scris ca o serie de note de subsol la opera lui Platon.
Alfred Edward Taylor (1869- 1954) a fost un filosof englez, reprezentant al idealismului, renumit datorită contribuţiilor sale în metafizică, filosofia religiei, filosofia morală. A fost membru al Academiei Britanice (1911) şi preşedintele Societăţii Aristoteliciene din 1928 până în 1929. A devenit membru onorific al New College din Oxford în 1931. Martor la ultimele zile ale idealismului clasic şi la zorii filosofiei analitice, A.E. Taylor a rămas în istoria gândirii ca un susţinător al celui dintâi, prima sa lucrare importantă, Elements of Metaphysics (1903), fiind un tratat de metafizică. A rămas un idealist, însă odată cu trecerea anilor şi-a nuanţat ideile exprimate la început şi a adus contribuţii importante la filosofia morală (The Problem of Conduct: A Study in the Phenomenology of Ethics, 1901) şi la filosofia religiei (The Christian Hope of Immortality, 1938; Does God Exist?, 1945).
