16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Minciunile nevinovate, nocive pentru copii

Ameninţările fanteziste de tipul „mănâncă tot, altfel vine zmeul şi îţi ia jucăriile“ sau premoniţiile mincinoase, cum ar fi „nu mă minţi, că, dacă nu îţi creşte nasul ca lui Pinocchio“ sunt mult mai periculoase decât pare la prima vedere. Cel puţin, aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea California din San Diego, în colaborare cu colegii lor din Toronto, care au atras atenţia asupra pericolului pentru psihic al acestor mici minciuni nevinovate. Psihologul american Gail Heyman, coordonatoarea studiului, este de părere că, atunci când copiii înţeleg mecanismul acestor minciuni încep să îşi piardă încrederea în părinţi. „În realitate, sunt şi consecinţe pozitive. Faptul că înţeleg că părinţii mint ajută la dezvoltarea scepticismului, componentă fundamentală a spiritului critic“, este de părere Diem Luu, membru al echipei de cercetători. Pentru acest studiu, s-au examinat un grup de elevi şi unul de părinţi. Elevilor li s-a cerut să îşi amintească de minciunile care le-au fost povestite în copilărie, 88 la sută dintre subiecţi amintindu-şi de cel puţin un episod. În plus, 79 la sută dintre adolescenţi au recunoscut că şi-au auzit părinţii spunându-le că nu este frumos să mintă şi doar 21 la sută afirmă că au purtat o discuţie onestă cu aceştia, în care li s-a explicat ce „jumătăţi de adevăr“ le sunt permise. În cazul părinţilor intervievaţi, 78 la sută au recunoscut că au spus minciuni propriilor odrasle, cele mai multe dintre acestea având un obiectiv mai degrabă egoist. De exemplu, a-i spune unui copil că, dacă va continua să deschidă uşa la frigider, acesta va exploda este mult mai uşor decât să îi explice cum funcţionează acest aparat electrocasnic. Acelaşi studiu a demonstrat că asiaticii sunt cei mai mincinoşi dintre părinţi. „Pentru ei, educaţia este fundamentală şi, pentru a-şi atinge obiectivul, sunt dispuşi să mintă mai des“, au mai precizat specialiştii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS