16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Persoanele cu dureri cronice,
mai predispuse la suicid

Pacienţii care suferă de dureri cronice sunt mai predispuşi la gânduri suicidare, susţin cercetătorii. Un studiu efectuat de oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii din Michigan a scos la iveală faptul că persoanele care au în mod obişnuit dureri de cap riscă de două ori mai mult să aibă gânduri suicidare şi, în plus, sunt de două ori mai tentate să îşi ia viaţa, comparativ cu alţi pacienţi. „Aceasta reprezintă o dovadă în plus în legătură cu faptul că trebuie să fim conştienţi de riscul crescut la care sunt supuse persoanele cu dureri cronice“, a explicat conducătorul studiului, psihologul Mark Ilgen.

„Mai trebuie efectuate cercetări pentru a afla care sunt pacienţii supuşi celor mai mari riscuri şi cum putem interveni pentru a scădea acest risc“, a mai spus Ilgen.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 5.692 de adulţi, care au fost monitorizaţi în perioada 2001-2003. Subiecţii au fost întrebaţi în legătură cu durerile cronice şi gândurile suicidare pe care le-au avut în ultimele 12 luni. După ce au analizat rezultatele obţinute şi au făcut o legătură între efectul bolii şi starea cronică, oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele care sufereau de dureri de cap erau de două ori mai predispuse să aibă gânduri de sinucidere. Subiecţii care sufereau de alte feluri de dureri erau de patru ori mai predispuşi să se sinucidă. „Durerea este unul dintre factorii care pot determina o persoană să fie mai deznădăjduită şi mai puţin optimistă în legătură cu viitorul, fiind, în acelaşi timp, un element ce creşte posibilitatea ca persoanele afectate să se gândească la suicid. Cu toate acestea, cele mai multe persoane afectate de această formă de durere nu sunt sinucigaşe“, a ţinut să precizeze Mark Ilgen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS