Misterele pradatorilor de noapte
Leoparzii se numara printre felinele cu cei mai mari ochi, fapt care ii face sa fie cei mai de temut vânatori nocturni.
Dimensiunile ochilor leoparzilor fac ca acestia sa se dilate mult peste limita ochiului uman, oferindu-le un avantaj de invidiat pe timp de noapte. Dar cum au reusit oamenii sa ii monitorizeze in mediul lor natural, fara a avea o vedere la fel de buna?
Cercetatorii care au incercat in trecut sa studieze comportamentul pradatorilor de noapte au avut multe neplaceri pâna la inventarea camerelor de filmat cu infrarosu.
Pentru a intelege ce anume permite ca imaginile sa fie imortalizate pe film si in intuneric, trebuie sa intelegem intâi cum „functioneaza“ lumina.
Lumina exista sub forma de fascicule cu diferite dimensiuni, care ne ofera gama de culori. Ea este absorbita si reflectata de obiecte, facând ca acestea sa fie percepute de ochiul uman.
La unul dintre capetele spectrului se afla culoarea violet, iar la celalalt este rosu. Dincolo de limita extrema a spectrului culorilor pe care ochiul uman le percepe exista infrarosu. Desi nu putem vedea acest fascicul, cercetatorii au reusit sa creeze un film sensibil la infrarosu, pe care se poate inregistra in intuneric.
Pentru biologi, beneficiul este acela ca pot monitoriza comportamentul leoparzilor si al altor pradatori de noapte fara sa-si faca simtita prezenta.
Descoperirea are insa aplicatii in mult mai multe domenii, inclusiv in cinematografie, in medicina si in domeniul militar.
