20.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDrogba a făcut-o pe Chelsea regina Europei

Drogba a făcut-o pe Chelsea regina Europei

Chelsea a câştigat, în premieră, Liga Campionilor, sâmbătă seară, pe „Fusball Arena“ din Munchen, după o finală dramatică cu Bayern Munchen

Munchenul a găzduit sâmbătă seară o finală de Liga Campionilor foarte spectaculoasă şi cu multe răsturnări de situaţie, confruntarea Bayern – Chelsea Londra încheindu-se cu scorul de 4-5, după penaltiuri. În timpul regulamentar, tabela a „îngheţat“ la 1-1 (0-0), golurile fiind marcate de Thomas Muller (’83), respectiv Didier Drogba (‘88). Nemţii au avut şansa desprinderii în prima repriză de prelungiri, dar olandezul Arjen Robben a ratat o lovitură de pedeapsă, acordată după un fault al lui Drogba asupra lui Ribery (‘95). La loviturile de departajare, germanii au marcat prin Lahm, Mario Gomez şi portarul Neuer, Olici şi Schweinsteiger ratând loviturile. Din tabăra albaştrilor au înscris Luiz, Lampard, Joe Cole şi Drogba, doar Juan Mata a dezamăgit.
Bayern Munchen: Neuer – Lahm, Timoşciuk, Boateng, Contento – Schweinsteiger, Kroos – Robben, Muller (‘86, Van Buyten), Ribery (‘96, Olici) – Gomez. Antrenor: Jupp Heynckes.
Chelsea: Cech – Bosingwa, Luiz, Cahill, Cole – Mikel, Lampard – Kalou (‘84, Torres), Mata, Bertrand (‘73, Malouda) – Drogba. Antrenor: Roberto Di Matteo.
Finala Ligii Campionilor a fost arbitrată de Pedro Proenca, ajutat de asistenţii Bertino Miranda şi Ricardo Santos. Asistenţii suplimentari au fost Manuel De Sousa şi Duarte Gomes, arbitru de rezervă fiind desemnat spaniolul Carlos Velasco Carballo.

„Albaştrii“ exultă

Atacantul Didier Drogba a declarat că a învăţat la Chelsea să nu renunţe până la final şi consideră că londonezii au meritat victoria din finala Ligii Campionilor. „Sunt la Chelsea de opt ani şi am învăţat să nu renunţăm până la final. Este o seară minunată“, a declarat Drogba, conform Mediafax.
Portarul Petr Cech, care ieri a împlinit 30 de ani, a afirmat că este extrem de mândru de colegii săi: „Nu a fost uşor, dar am crezut în noi. Nu pot descrie sentimentul. La penaltiuri a fost pentru prima dată în viaţa mea când nu am ştiut ce să fac“.
Fundaşul Ashley Cole a spus că Chelsea a meritat victoria: „Nu am cuvinte. Am crezut mereu în noi“.
Antrenorul lui Chelsea, italianul Roberto Di Matteo, a spus că deocamdată vrea să plece în vacanţă alături de familie, planurile profesionale fiind pe locul secund în acest moment. „Au fost trei luni intense, care s-au încheiat cu un rezultat incredibil. Suntem încântaţi de această victorie şi pentru că am putut aduce trofeul pe «Stamford Bridge». Am avut dificultăţi înainte de finală, pentru că am avut mulţi jucători indisponibili, dar trebuie să-i acordăm merite şi lui Andre Villas-Boas pentru că a lăsat o echipă foarte bine pregătită. Viitorul? Plec în vacanţă alături de familia mea. E tot ce îmi doresc acum“, a declarat Roberto Di Matteo.

Nemţii, în lacrimi

În tabăra germană s-a aşternut dezamăgirea imediat după penaltiul bătut de Drogba, lacrimile putând fi văzute pe chipurile jucătorilor bavarezi.
„A existat o singură echipă pe teren, noi. Am avut trei ocazii mari prin care puteam termina partida, dar nu au fost concretizate. Dezamăgirea este imensă. Dacă aţi văzut jocul sunt sigur că nici un moment nu v-aţi gândit că Chelsea va putea câştiga finala. Toţi am stat cu capul în pământ în vestiar şi am plâns. Nu am vorbit prea mult pentru că nu aveam ce să ne spunem“, a declarat portarul Manuel Neuer.
„Regret că nu am reuşit să concretizăm numeroasele ocazii pe care le-am avut şi am ratat chiar şi un penalti. Când ajungi la loviturile de departajare, este loterie. Chelsea a avut mai mult noroc. Englezii au jucat aşa cum au putut şi vreau să-i felicit, deoarece s-au luptat bine, au rezistat bine în apărare şi, în urma loviturilor de la 11 m, au devenit campionii Europei. Este, cu siguranţă, o înfrângere foarte amară pentru club şi jucătorii mei. Ştiu care vor fi comentariile din zilele următoare. Când nu cucereşti nici un trofeu două sezoane la rând, cu siguranţă că este rău. Va trebui să suportăm toate criticile care vor urma“, a declarat antrenorul lui Bayern, Jupp Heynckes.
„Nu am nici o explicaţie de ce am pierdut acest joc. Chelsea nu a avut nici o şansă, noi le-am avut pe toate, dar… e incredibil. Am avut atât de multe ocazii. Trebuia să le fructificăm şi să închidem jocul. Nu am făcut-o şi am pierdut“, a declarat Uli Hoeness, preşedintele lui Bayern Munchen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS