Mijlocaşul de bandă stângă al Gaz Metan Severin a vorbit, în exclusivitate pentru GdS, despre teribilul accident suferit în luna martie şi despre necazurile sale din prima parte a anului, sperând totodată ca ghinioanele să fi luat sfârşit
Rănile fizice au trecut destul de rapid, însă nu şi cele psihice. La aproximativ trei săptămâni de la accidentul auto pe care l-a avut, Viorel Şaim spune că e norocos că mai trăieşte. „Am avut mare noroc“, a punctat Şaim, amintindu-şi cu groază momentele petrecute pe 19 martie. „Era într-o zi de luni, veneam spre Severin, urma să avem antrenament de dimineaţă. Era 6.05, îmi amintesc perfect, mergeam regulamentar în localitatea Călan, când o dubă care venea din sens opus a virat brusc stânga, mi-a tăiat calea şi m-a izbit frontal, aruncându-mă pe alt drum, într-un gard. Impactul a fost atât de puternic, încât, pur şi simplu, mi-au sărit încălţările din picioare. Practic, bordul mi-a venit până peste picioare. Cei de la Descarcerare au încercat să mă scoată pe uşi, dar maşina era atât de avariată încât nu se deschidea nici una, aşa că m-au tras afară prin portbagaj. Şoferul dubei a fost de vină, a recunoscut la poliţie, a spus că nu m-a văzut. Accidentul a fost groaznic şi mă consider norocos, ţinând cont că eu, care am o maşina mică, am scăpat cu viaţă şi o femeie din dubă a fost în comă câteva zile… Bine că nu a mai fost cineva cu mine în maşină“, a spus mijlocaşul de 22 de ani, originar din Târgu Mureş. „Nu pot să spun că eram conştient 100%, pentru că nu-mi amintesc totul. Cred că mi-au făcut ceva injecţii acolo, în maşină, dar mai mult nu ştiu, pentru că am intrat într-o stare de şoc, plângeam, tremuram şi urlam că mi-au rupt genunchii. Am ajuns la spital la Hunedoara, unde mi s-au făcut investigaţii şi, din fericire, nu am avut nimic serios. Am fost tăiat la ambii genunchi, am avut contuzii la piept, unde m-am lovit serios de volan, mă durea când încercam să respir… Dar, repet, din fericire, am scăpat ieftin. Nici nu vreau să-mi mai amintesc, îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt în viaţă“, a completat Viorel Şaim. „Nu am fost în lot la meciul de la Oradea, cu FC Bihor, dar după, acasă, cu ALRO, am fost pe banca de rezerve. Nu credeam să revin atât de repede. M-aş fi bucurat dacă aş fi intrat şi în teren să joc cel puţin ultimele minute. Oricum, am fost foarte fericit că am câştigat meciul, băieţii au muncit mult atunci“, a punctat Viorel Şaim.
Problemele medicale s-au ţinut lanţ
Dacă în turul actualului sezon a fost titular în multe dintre partidele susţinute de Gaz Metan Severin, Viorel Şaim nu a „prins“ nici un minut în retur, dar nu a dezarmat şi aşteaptă semnul lui Marian Bondrea ca să intre să-şi arate valoarea. „În tur am fost titular în primele cinci-şase meciuri, am înscris şi două goluri foarte importante, unul chiar decisiv. Pe urmă, am făcut o ruptură fibrilară la coapsa stângă, ce m-a ţinut două săptămâni pe tuşă, fără efort. Mi-am revenit destul de greu. La meciul de acasă, cu Baia Mare, domnul profesor Cosmin Bodea m-a băgat pe teren, dar după 30 de minute se simţea pauza făcută, pot să spun că m-am «tăiat» fizic şi am fost schimbat înainte de pauză. Pe urmă a fost meciul de la Oradea, unde a fost demis şi Bodea, în locul său fiind numit domnul profesor Marian Bondrea. Am fost titular primul meci cu el pe bancă, am bătut cu 3-0 la Deva, apoi ultimele două etape am fost rezervă“, a rememorat găzarul. „După vacanţa de iarnă a urmat cantonamentul fizic de la Herculane, apoi cel din Antalya. La primul meci m-am şi accidentat. Jucam cu o echipă din prima ligă din Danemarca, FC Koge, şi am intrat la pauză. Adversarii jucau foarte dur şi după numai zece minute am driblat un adversar şi cred că fără intenţie m-a lovit sub gambă. Două zile de-abia am putut să merg. Mi s-a şi învineţit piciorul, s-a umflat, şi acum încă am rana, o cicatrice de atunci. Am pierdut vreo trei zile din pregătirea tehnico-tactică. Poate că acest lucru contează astăzi, pentru că nu joc… Va veni ziua când mi se va da şi mie o şansă şi atunci va trebui să demonstrez ce pot şi sper să nu mai ies din echipă“, a spus Şaim, punctând că nu se teme de concurenţă: „Fierb pe bancă, sincer… Concurenţa îmi face bine şi mie, nu numai echipei, pentru că mă stimulează la pregătire, îmi dă o dorinţă de afirmare mai mare. Repet, îmi aştept rândul şi o să arăt ce pot“.
S-a „oltenizat“
mai greu
Împrumutat de la FCM Târgu Mureş pentru un sezon, Viorel Şaim a recunoscut că acomodarea la Gaz Metan Severin nu a fost prea uşoară, dar spune că acum îi consideră pe băieţii din lot „a doua familie“. „Ne antrenăm zi de zi, suntem plecaţi de acasă sute de kilometri. Au devenit a doua familie pentru mine. E prima dată când plec atât de departe de casă şi mi-a fost greu mai ales la început, dar m-am acomodat. Nu am treabă cu oltenii, ardelenii, bănăţenii, suntem oameni, până la urmă. Oltenii parcă mi se par puţin nerăbdători, atâta tot. Mi-e dor de casă, de familie, de prieteni… Până acum, recordul este de cinci săptămâni fără să-mi văd familia, dar e bine că sunt susţinut de cei de acasă, de prietena mea. Mi-au zis să nu renunţ niciodată, să le dau peste nas tuturor şi să le arăt ce pot“, a spus mijlocaşul de 22 de ani.
Întrebat ce şi-ar dori pentru viitorul apropiat, Viorel Şaim a spus că speră să revină la Târgu Mureş şi să joace în Liga I. „Mi-aş dori tare mult să rămân la Târgu Mureş, în prima ligă, dar e foarte greu. E echipa care m-a lansat în fotbalul mare şi aş vrea din toată inima să se salveze. În privinţa Gazului, îmi doresc să avem cât mai multe victorii. Am început bine returul, chiar dacă rezultatele au mai şi oscilat, şi cred cu tărie că putem termina pe locul trei. Ar fi nemaipomenit de frumos să promovăm de pe locul trei“, a spus Şaim, nedorind să se hazardeze şi să declare că-şi va prelungi înţelegerea cu formaţia olteană, scadentă la sfârşitul sezonului. „La vară îmi expiră împrumutul şi trebuie să mă întorc la FCM Târgu Mureş, echipă cu care mai am contract un an. Nu pot să mă pronunţ în privinţa prelungirii împrumutului cu Gaz Metan Severin, pentru că nu depinde numai de mine. E prea devreme să vorbim de aşa ceva“.
