19.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBora: Nu am vorbit încă de prelungirea contractului

Bora: Nu am vorbit încă de prelungirea contractului

Victorina Bora, antrenoarea handbalistelor de la SCM Craiova, căreia îi va expira contractul la sfârşitul acestei luni, spune că va purta în perioada următoare o discuţie cu şefii clubului.
– Cum apreciaţi parcursul echipei SCM Craiova în primul sezon de participare în Liga Naţională?
– Ţinând cont că eram o echipă nou-promovată şi că am reuşit să nu retrogradăm nu poate decât să ne bucure. Am avut unele probleme cauzate de faptul că nu am fost lăsate să disputăm jocurile de pe teren propriu la Craiova şi am fost nevoite să jucăm la Caracal, apoi la Drobeta Turnu Severin. Ne-am simţit bine acolo, oamenii au fost ospitalieri, dar am avut cheltuieli suplimentare cum ar fi cazarea pentru o noapte. Meciurile erau programate la ora 11.00 şi nu puteam veni cu fetele din Craiova în ziua partidei. Mai intervenea şi oboseala. Una era să joci o etapă la Craiova şi alta în deplasare şi alta era să facem deplasări la toate meciurile. Apoi, gândiţi-vă că noi ne antrenam la Craiova într-o sală de o anumită dimensiune şi jucam la Severin într-o sală mai mare, dar şi în alte săli, pe parchetul cărora multe dintre jucătoare poate evoluau pentru prima dată. Pot spune că am avut un parcurs mulţumitor, cu fluctuaţii în jocul echipei.
– Ce v-aţi propus pentru sezonul viitor, al doilea pe prima scenă handbalistică a ţări?
– Deocamdată, suntem în vacanţă de la sfârşitul săptămânii trecute. Atât mie, care am contract de jucătoare, cât şi altor fete ne expiră contractul pe 31 mai. Nu am discutat până acum cu preşedintele Nicu Stoian despre viitor. Probabil se va întâmpla în scurt timp.

„Dacă voi rămâne,
nu va fi în orice condiţii“

– Doriţi să rămâneţi?
– Da, dar nu în orice condiţii. Sunt craioveancă, m-am mândrit cu asta şi când am jucat la Oltchim şi la naţionala României şi îmi doresc să antrenez echipa din oraşul natal şi să continuu cu proiectul început acum patru ani. Deocamdată, nu ştiu detalii legate de buget şi alte amănunte. Trebuie negociat cu fetele cărora le expiră contractele şi pe care dorim să le păstrăm. Este greu să creezi un nucleu de jucătoare, apoi ele să plece şi să fii nevoit să aduci altele care au nevoie de timp să se integreze. Anul viitor vor retrograda patru echipe şi va fi extrem de dificil pentru noi.

Nu va mai juca

– Veţi mai juca şi în sezonul viitor?
– Nu cred pentru că este foarte greu să şi joc şi să dau indicaţii din teren fetelor. Am 39 de ani, iar tinerele care au intrat în teren în locul meu în retur au făcut-o foarte bine. Am înscris 43 de goluri, dar pe fondul unei crize de pivoţi în ţară. Pe cei de mare clasă îi numeri pe degete. Şi Mia Rădoi a ajutat echipa în momente dificile şi îi mulţumesc. Altă jucătoare experimentată care poate face diferenţa este Moise. A venit în iarnă şi a ajutat echipa în retur. Felicit şi restul echipei pentru îndeplinirea obiectivului.
– Puteţi nominaliza una sau mai multe jucătoare care v-au plăcut în sezonul recent încheiat?
– Sunt mai multe. În primul rând, Alexandra Gogoriţă, un real talent, care acum, la 20 de ani, a făcut pasul la echipa mare. Şi Mihalschi a crescut mult ca valoare, iar Briscan, Chitacu şi  Carmen Ilie au avut evoluţii bune.

Urmăreşte junioare

– Dacă veţi continua la SCM în condiţiile unui buget mai mic, veţi încerca să aduceţi junioare de la Caracal sau Slatina, spre exemplu?
– Normal. De la Caracal am avut şi anul acesta patru fete care s-au pregătit cu noi, am urmărit fete şi de la Centrul de Excelenţă de la Vâlcea, iar din Craiova HCM nu are junioare aşa mari. Ar fi bine să reuşim să le aducem, dar ele nu pot fi aruncate din prima în Liga Naţională, pentru că nu am experienţă la acest nivel. Trebuie să crească lângă jucătoare experimentate. Toate echipele din campionat, cu excepţia Reşiţei, care a şi retrogradat, s-au bazat pe câteva jucătoare cu experienţă.
– Ce puteţi spune despre bugetul echipei?
– Nu ştiu ce să zic. Pot spune că nu sunt contracte fabuloase, fetele sunt plătite rezonabil, unele au contracte mai mici faţă de nivelul din prima ligă. În plus, noi nu avem nici prime de joc. Nu eu mă ocup de contractele jucătoarelor. Eu le conving să vină, le prezint preşedintelui, apoi se negociază. Nu eu îmi pun semnătura pe contract.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII