16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPiţi, alegerea perfectă

Piţi, alegerea perfectă

N-am mai fost prezent în acest colţ de pagină de mult timp, de pe vremea lui Ţicleanu. „Copilul“, cum îi mai zic eu lui Ţicleanu, nu a avut nici o vină pentru faptul că domnii arbitri au văduvit Ştiinţa în primele două etape. Au urmat apoi meciuri în care jucătorii pe care i-a avut în lot Ţicleanu n-au reuşit să-şi revină, iar rezultatele slabe l-au determinat, logic, pe finanţator să caute o soluţie de ieşire din criză. Şi de astă dată a dat lovitura. Cred că este prima mutare inteligentă pe care a făcut-o Mititelu. De fapt, patronul a făcut în această vară două mutări de nota zece: a
readus echipa acasă, pe „Ion Oblemenco“, şi l-a numit manager general şi antrenor pe „Piţi“, om care nu are nevoie de prezentări suplimentare. Mititelu şi-a dat seama, în sfârşit, că suporteri ca la Craiova nu găseşte nicăieri în România. Venirea lui „Piţi“ ar trebui să însemne revenirea Universităţii în prim-planul fotbalului românesc, ar putea fi cu adevărat un nou început deoarece este alegerea perfectă. Nu zic nimic de… palton, sper să n-am acest prilej şi în cazul lui Piţi!
Luni, Ştiinţa a învins o echipă nou promovată, iar victoria i-a scos pe alb-albaştri din zona aceea ruşinoasă. Jocul Craiovei a fost foarte determinant, băieţii au evoluat aşa cum ne-am dori s-o facă de acum înainte, cu ambiţie oltenească. FCM Târgu Mureş nu a fost un adversar modest, aşa cum s-ar putea spune la prima vedere, dar Craiova a fost echipa care a ştiut să profite de orice slăbiciune a gazdelor, a fost pragmatică, aşa cum se spune acum. Excelent ar fi ca acest rezultat pozitiv să fie „legat“ şi vineri cu o victorie în faţa „studenţilor“ de la „U“ Cluj, apoi cu o victorie la Braşov şamd. De ce să nu privim cu optimism în viitor, adică Ştiinţa să lupte pe terenul de joc şi, la sfârşitul acestei ediţii de campionat, să se claseze pe un loc de cupe europene? În plus, rămâne şansa Universităţii de a se califica în Europa League prin Cupa României.
Vorbind la modul general: Ştiinţa lui Victor Piţurcă, repet, este pe un drum bun, dar opinez că lotul ar trebui completat cu vreo doi – trei jucători de valoare, superiori unora din lotul actual al oltenilor. Toate astea ţin de buget, nu de Piţi. Cu alte cuvinte, tot de Mititelu. Cred că dacă Victor Piţurcă a semnat pe cinci ani – aşa cel puţin a declarat oficial – el a impus, printre clauze, şi unele legate de asigurarea unui buget pentru performanţă, că altfel discutăm… discuţii.
Pandurii? Hibridul de la Târgu Jiu este „lanterna roşie“, o poziţie care deja a născut mari frisoane la Târgu Jiu. Pandurii lui Ionuţ Badea au o singură victorie, cea asupra Universităţii Craiova. Că aşa-i la olteni, ne „mâncăm“ între noi!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII