22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportS-a născut CS Chimia

S-a născut CS Chimia

Consiliul de Administraţie al CS Municipal Râmnicu Vâlcea, întrunit luni seară, a decis formarea unei noi societăţi care să administreze echipa din Liga a II-a. Omul de afaceri bucureştean George Frăsin, patronul firmei New Travel, este noul acţionar majoritar, acesta urmând să deţină 90 la sută din acţiunile clubului. Celelalte procente vor fi repartizate astfel: Primăria – 7%, SC Urban – 2% şi USMO – 1%. Noua formaţie se va numi, cel mai probabil, Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea, denumire cu care s-a consacrat fotbalul de la poalele Capelei. Oficialii din Zăvoi au început demersurile pentru preluarea palmaresului Chimiei, echipă care în anul 1974 a câştigat Cupa României, participând, un an mai târziu, în Cupa Cupelor.
Marin Barbu a fost confirmat în funcţia de antrenor principal al echipei vâlcene, „Magiun“ urmând să semneze în scurt timp un contract valabil pe minimum două sezoane. Până acum, nici un alt tehnician nu a rezistat în Zăvoi mai mult de un an.
Organigrama grupării vâlcene va rămâne însă neschimbată, cu Alin Trandafir preşedinte executiv şi Florin Verigeanu director general. Centrul de copii şi juniori al clubului va fi tot al Primăriei Râmnicu Vâlcea, în timp ce echipa a doua s-a desfiinţat. „În perioada următoare încercăm să găsim o soluţie pentru a avea şi o formaţie-satelit în Liga a III-a. Sper să găsim un loc disponibil. Echipa din eşalonul doi va avea obiectiv clar promovarea“, a precizat Verigeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS